Scandal la Harvard: Fostul şef al morgii şi soţia sa, condamnaţi pentru trafic de resturi umane

Michiko Amane
18.12.2025

alte articole

(Brendan Smialowski/AFP/Getty Images)
Michiko Amane
18.12.2025
(Brendan Smialowski/AFP/Getty Images)
Michiko Amane
18.12.2025

Un scandal şocant a zguduit comunitatea academică americană şi a îndurerat numeroase familii de donatori: un fost angajat al morgii Facultăţii de Medicină de la Universitatea Harvard şi soţia sa au fost condamnaţi la închisoare pentru furtul şi comercializarea de părţi umane provenite din trupuri donate în scopuri de cercetare. Faptele s-au petrecut între 2018 şi martie 2020, informează The Harvard Crimson.

Detalii ale condamnărilor

Cedric Lodge, în vârstă de 58 de ani, fost manager al morgii Harvard Medical School aproape trei decenii, a fost condamnat la opt ani de închisoare federală pentru transportul şi vânzarea de resturi umane furate.

Soţia sa, Denise Lodge, în vârstă de 65 de ani, a primit o pedeapsă de puţin peste un an de închisoare pentru implicarea sa în schemele ilegale.

Cei doi au pledat vinovaţi în faţa instanţei pentru transportul peste graniţele statelor al unor bunuri furate — respectiv resturi umane — recunoscând faptele înainte de pronunţarea sentinţelor.

Faptele o schemă macabră

Procurorii federali au demonstrat că Cedric Lodge a profitat de poziţia sa de încredere pentru a sustrage organe, creiere, piele, mâini, feţe şi chiar capete din trupuri donate pentru educaţie şi cercetare, care urmau să fie incinerate sau returnate familiilor, potrivit AP News.

Ulterior, acesta transporta părţile umane la domiciliul cuplului din Goffstown, New Hampshire, unde erau depozitate, pregătite şi expediate către cumpărători din mai multe state americane, inclusiv Massachusetts şi Pennsylvania.

Soţia sa a avut un rol activ în procesul de comercializare, comunicând cu cumpărătorii şi primind plăţi prin intermediul contului său PayPal, înainte ca resturile să fie expediate.

Reacţii şi impact

Autorităţile au descris cazul drept „profund tulburător şi şocant”, subliniind că astfel de fapte reprezintă o încălcare gravă a demnităţii umane şi a încrederii donatorilor şi a familiilor acestora.

Harvard Medical School a condamnat ferm comportamentul celor doi, numindu-l „abominabil şi contrar valorilor instituţiei”, şi a colaborat cu anchetatorii federali. Universitatea a suspendat temporar programul de donaţie a corpurilor la începutul anchetei din 2023, după ce dezvăluirile au afectat profund familiile multor donatori.

Un scandal cu ramificaţii mai largi

Potrivit autorităţilor, cazul Lodge face parte dintr-o reţea mai largă de comerţ ilegal cu resturi umane, implicând şi alţi complici care au recunoscut fapte similare sau aşteaptă sentinţe.

Judecătorii au subliniat că abuzul unei poziţii de încredere într-un institut de învăţământ medical de renume pentru a obţine profit din resturi umane donate agravează fapta, motiv pentru care au fost aplicate pedepse severe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor