Scandal de proporţii zguduie Vaticanul. Toţi cei 34 de episcopi din Chile şi-au prezentat demisiile după un nou scandal legat de preoţi pedofili
alte articole
Toţi cei 34 de episcopi din Chile şi-au prezentat demisia în urma unui nou scandal deplorabil privind pedofilia în rândul preoţimii, scandal în care oficiali de nivel înalt au muşamalizat abuzurile sexuale instituţionalizate împotriva minorilor. În unele cazuri au fost distruse dovezi şi au fost ameninţaţi oficiali însărcinaţi cu investigarea acestor abuzuri.
Demisiile au fost prezentate de cei 34 de episcopi după o întâlnire de urgenţă care a avut loc săptămâna trecută cu Papa Francisc. Pontiful poate accepta demisiile individual, le poate respinge direct sau poate amâna luarea unei decizii, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.
Apelurile pentru demisia episcopilor s-au amplificat după ce la sfârşitul săptămânii trecute au ieşit la iveală detalii ale unui raport de 2.300 de pagini realizat de Vatican referitor la scandalul sexual din Chile.
Papa Francisc i-a acuzat pe episcopi că au distrus dovezi privind abuzurile sexuale, au ameninţat investigatorii în vederea minimalizării acuzaţiilor privind abuzurile şi au manifestat o “gravă neglijenţă” faţă de protejarea copiilor de preoţii pedofili.
Într-unul dintre cele mai acuzatoare documente ale Vaticanului pe această temă, Papa Francisc a declarat că întreaga ierarhie bisericească din Chile este total responsabilă pentru “problemele grave” în gestionarea cazurilor de abuzuri sexuale şi pierderea credibilităţii Bisericii Catolice în urma scandalului, potrivit Daily Mail.
“Nimeni nu se poate exclude sau să plaseze problema pe umerii altora”, a scris Papa Francisc în documentul publicat de postul de televiziunea chilian T13, care a fost confirmat vineri de Pontif.
Referitor la raportul de 2.300 de pagini, episcopii din Chile au declarat că acesta este “absolut deplorabil”.
Episcopii au cerut iertare victimelor, Papei şi tuturor catolicilor din întreaga lume.
Papa Francisc i-a convocat pe episcopi la Roma, după ce a afirmat că a făcut “erori grave de judecată” în cazul episcopului chilian Juan Barros, care a fost acuzat de victimele abuzurilor sexuale comise de preotul Fernando Karadima că a fost martor la acestea şi le-a ignorat.
În timp ce unii preoţi şi călugări pedofili au fost expulzaţi din congregaţiile lor după descoperirea “comportamentului imoral”, în multe cazuri “a fost minimalizată gravitatea totală a actelor lor criminale, acestea fiindu-le atribuite doar slăbiciunii şi lipsei valorilor morale”, a scris Papa Francisc.