Rusia sechestrează apartamentul lui Alexei Navalnîi
alte articole
Autorităţile ruse au confiscat apartamentul lui Alexei Navalnîi, la câteva zile după ce cunoscutul opozant a fost externat din spitalul german unde era tratat de otrăvire cu agentul toxic noviciok, a declarat joi purtătorul său de cuvânt.
Kira Iarmiş a declarat că executorii judecătoreşti au sechestrat apartamentul cu trei dormitoare al lui Navalnîi din sud-estul Moscovei pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească în favoarea oligarhului Evgheni Prigojin, care a obţinut în instanţă daune de 1 milion USD pentru defăimare, în defavoarea lui Navalnîi. Omul de afaceri a câştigat porecla „bucătarul lui Putin” pentru legăturile sale strânse cu preşedintele Vladimir Putin.
Prigojin a câştigat anul trecut 88 de milioane de ruble (1,1 milioane USD) în despăgubiri împotriva lui Navalnîi şi a apropiatului său. Cei doi au dat vina pe Prigojin pentru un focar de dizenterie în rândul elevilor din Moscova, firma oligarhului rus fiind cea care furniza masa de prânz contaminată care a îmbolnăvit elevii.
Prigojin s-a jurat anterior să-l „ruineze” pe Navalnîi dacă va supravieţui otrăvirii.
„În loc să se alăture copiilor afectaţi, instanţa s-a alăturat lui Prigojin”, a spus Iarmiş într-un videoclip pe Twitter.
„Drept urmare, au confiscat bunurile şi apartamentul unei persoane aflate în comă”, a spus ea.
Navalnîi a ieşit din comă în urmă cu două săptămâni, după ce s-a îmbolnăvit violent în timpul unui zbor din Siberia pe 20 august. Germania, unde opozantul critic al lui Putin a fost transportat două zile mai târziu, a declarat că are dovezi fără echivoc că a fost otrăvit cu un agent chimic din familia noviciok - substanţe letale fabricate pentru Armata Roşie.
Sechestrul pe apartament îi interzice lui Navalnîi să vândă, să închirieze sau să lase apartamentul în testament, dar nu înseamnă că nu mai poate locui acolo, a afirmat Iarmiş.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, este în curs de recuperare în Germania după externarea sa din spital. Iarmiş a declarat că Navalnîi intenţionează să se întoarcă în Rusia de îndată ce îşi va reveni cu sănătatea.
Între timp, joi, Serviciul Federal de Securitate (FSB) a respins o cerere de investigare a rapoartelor conform cărora agenţii de securitate l-au urmărit pe Navalnîi pe tot parcursul călătoriei sale în Siberia, în timpul căreia s-a îmbolnăvit.
Rusia neagă faptul că Navalnîi a fost otrăvit şi se plânge că Germania nu transmite dovezile şi rapoartele pentru ca autorităţile să lanseze o anchetă acasă.