SUA: Există şanse substanţiale ca oficiali ruşi să fie în spatele otrăvirii lui Navalnîi
alte articole
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat miercuri că există „o şansă substanţială” ca presupusa otrăvire a criticului de la Kremlin, Alexei Navalnîi, să fie comandată de înalţi oficiali ruşi.
"Cred că oamenii din întreaga lume înţeleg despre ce este vorba cu lucrurile de genul acesta. Iar când văd un incident în care este otrăvit un dizident şi înţeleg că există şanse substanţiale ca acest lucru să provină de fapt de la înalt oficiali ruşi, cred că acest lucru nu este bun pentru poporul rus. Cred că nu este bine pentru Rusia", a declarat Pompeo pentru programul de radio Ben Shapiro, potrivit unei transcrieri publicate de Departamentul de Stat.
Pompeo a afirmat că Statele Unite evaluează modul în care vor răspunde. „Vom face tot posibilul pentru a ajunge la o concluzie despre cine a fost responsabil”, a menţionat el.
"Cred că oamenii văd acest lucru şi spun că acesta nu este modul în care ţările care doresc să funcţioneze ca puteri, ţările care vor să fie importante şi să joace pe scena globală, nu acesta este modul în care ar trebui să funcţioneze.
Ar trebui să promoveze libertatea şi democraţia. Cred că acest lucru - genul ăsta de lucruri generează adevărate bile negre asupra ţărilor respective. Şi cred că este diferit faţă de acum 10 sau 15 sau 20 de ani. Cred că lumea s-a maturizat şi a ajuns la înţelegerea că nu aşa funcţionează ţările normale şi acest lucru se va dovedi costisitor pentru ruşi.
Ne vom asigura că ne facem partea noastră pentru a reduce riscul ca astfel de lucruri să se repete".
Navalnîi, care este tratat într-un spital din Berlin, a fost transportat cu avionul în Germania după ce starea sănătăţii sale s-a deteriorat dramatic în timpul unui zbor intern rus luna trecută.
Germania declară că medicii care îl tratează pe Navalnîi în Germania au găsit în corpul său un agent chimic din gama Noviciok, substanţă produsă de sovietici pentru aplicaţii militare, şi că a fost victima unei tentative de asasinat.
Rusia a declarat că medicii care-l tratează pe Navalnîi în Rusia nu au detectat urme de Noviciok şi cer autorităţilor germane să transmită dovezile că Navalnîi a fost otrăvit.
Miniştrii de Externe ai Grupului celor Şapte (G7) au emis marţi o declaraţie prin care condamnă „otrăvirea confirmată” a lui Navalnîi.
Cancelarul Angela Merkel a fost pusă sub presiune de către voci interne pentru a bloca proiectul Nord Stream 2 în cazul în care Rusia nu începe o anchetă asupra cazului otrăvirii lui Navalnîi.