Rusia începe să livreze Chinei sisteme S-400, susţin surse
alte articole
Rusia a început să livreze Chinei câteva baterii ale sistemului avansat de apărare antirachetă S-400 Triumf ca parte a unui acord încheiat în 2014, au afirmat surse apropiate de armata rusă.
“Implementarea contractului a început şi primul transport a fost trimis spre China”, a afirmat mass media rusă joi, citând un oficial nenumit.
Potrivit sursei, în primul transport au fost incluse o staţie de comandă, o staţie radar, echipamente de energie şi suport, piese de schimb, diverse unelte şi alte elemente ale sistemului S-400 au fost incluse în primul transport.
Sursa a mai notat că în contract nu s-a convenit asupra vreunui transfer de tehnologie şi a producţiei sub licenţă.
Rusia a pregătit anul trecut un grup de soldaţi chinezi pentru a opera sistemul S-400.
Contractul a fost confirmat în noiembrie 2015 de către Vladimir Kozhin, consilierul preşedintelui rus Vladimir Putin pentru probleme legate de cooperare militară. Totodată, Serghei Cemezov, directorul conglomeratului rus de stat Rostec, a declarat la acea vreme că armata chineză nu va primi sistemul înainte de 2018.
Prin acest contract, Beijingul este primul cumpărător străin al sistemului modern de apărare aeriană, iar Turcia va deveni cumpărătorul numărul doi.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a monitorizat personal procesul de încheiere a acordului. În 12 septembrie 2017, Rusia a confirmat acordul încheiat cu Ankara în valoare de aproximativ 2,5 biliarde de dolari pentru livrarea a două baterii S-400.
Mişcarea Turciei de a achiziţiona sistemele S-400 a fost privită de unele capitale occidentale ca o sfidare a alianţei NATO pe fondul tensiunilor dintre Occident şi Rusia, generate de rolul acesteia în războaiele din Siria şi estul Ucrainei. Acordul a provocat de asemenea temeri că armele de producţie rusească nu pot fi integrate în sistemele de apărare ale alianţei militare vestice.
Kozhin a dezvăluit la sfârşitul anului trecut că Rusia negociază un posibil acord cu Arabia Saudită privind vânzarea sistemului S-400. La acea vreme, el a mai susţinut că Moscova speră să obţină un acord înainte de Anul Nou.
Rusia şi Arabia Saudită au semnat pentru prima dată un contract pentru livrarea unei baterii a sistemului de producţie rusească în martie 2017, când regele saudit Salman vin Salman bin Abdulaziz Al Saud s-a aflat într-o vizită de 4 zile la Moscova.
Moscova poartă, de asemenea, discuţii pentru a vinde acest sistem Indiei, unul dintre principalii cumpărători de arme ruseşti.
Sistemul S-400 Triumf (numit de NATO drept Growler) a fost introdus în funcţiune în 2007 şi este considerat a fi cel mai avansat sistem antiaerian al Rusiei de rachete de rază lungă.
Capabil să atace ţinte aflate la o distanţă de până la 400 km şi la o altitudine de până la 30 km, sistemul de rachete poate distruge avioane, rachete de croazieră şi rachete balistice. În plus, sistemul poate fi folosit pentru a ataca ţinte terestre.