Rusia a organizat exerciţii militare surpriză în Kaliningrad
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat la începutul lunii desfăşurarea unor exerciţii militare surpriză în cea mai vestică regiune a Rusiei, Kaliningrad, a declarat marţi Ministerul rus al Apărării.
Exerciţiile militare, care au avut loc în perioada 5-10 decembrie şi au mobilizat 9.000 de soldaţi şi peste 55 de nave, au urmărit să testeze pregătirea pentru luptă a armatei din Kaliningrad, o exclavă care se învecinează cu Lituania şi Polonia, ambele state membre ale NATO.
“Exerciţiile au implicat unităţi de rachete, artilerie, infanterie mecanizată, trupe aeropurtate, forţe marine, unităţi de recunoaştere, comunicaţii şi logistică, avioane şi elicoptere de luptă şi pentru transport militar, precum şi nave ale Flotei Baltice”, a declarat agenţia de ştiri Tass, citând surse ale Statului Major General al Armatei Ruse.
Rusia a desfăşurat numeroase exerciţii militare de când legăturile sale cu Occidentul s-au deteriorat tot mai mult datorită crizei din Ucraina. În acelaşi timp, Moscova a criticat ceea ce a numit drept o comasare a forţelor NATO în apropierea graniţelor ruse.
Kievul şi Occidentul susţin că unele dintre acele exerciţii militare desfăşurate în vestul Rusiei, în apropiere de graniţa cu Ucraina, au fost folosite pentru a creşte presiunea asupra Kievului şi pentru a arăta suport faţă de separatiştii pro-ruşi care au pus mâna pe arme în estul Ucrainei în luna aprilie.
Toate unităţile militare folosite în exerciţiile militare s-au întors la bazele lor, se mai menţionează în raport.