Rugby: Selecţionerul Ţării Galilor s-a rănit căzând de la 3 m în timp ce spăla geamurile casei sale de vacanţă
alte articole
Selecţionerul Ţării Galilor, Warren Gatland, s-a rănit grav în urma unui accident casnic, suferit în Noua Zeelandă, a anunţat Federaţia galeză de rugby.
Gatland, 48 ani, fost internaţional neozeelandez, a căzut de la o înălţime de 3 metri, pe beton, în timp ce spăla geamurile casei sale de vacanţă din Waihi Beach, suferind mai multe fracturi la picioare.
Selecţionerul urmează să fie operat, astfel că revenirea sa în Ţara Galilor a fost amânată. Conducătorii federaţiei de la Cardiff speră, totuşi, că Gatland va fi în măsură să-şi conducă echipa în turneul pe care galezii îl vor efectua în Australia, în luna iunie.
Sub conducerea lui Warren Gatland, naţionala Ţării Galilor a reuşit să câştige anul acesta Turnul celor 6 naţiuni, după ce a câştigat toate cele cinci meciuri disputate în cadrul acestei competiţii.