Fotbal: Oprescu - Cel mai bine ar fi să ajungă o echipă spaniolă şi una portugheză în finala Europa League
alte articole
Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, opina, cu prilejul ceremoniei de înmânare a trofeului Europa League la fotbal, că finala din 9 mai, de pe Arena Naţională, ar fi mai spectaculoasă dacă s-ar disputa între o reprezentantă a Spaniei şi una a Portugaliei.
"Pregătirile s-au cam terminat, acum facem repetiţia cu costume, ca să fie bine. Ideea de a expune cupa în Fan Zone sau zone istorice ale Bucureştiului stimulează pe tineri, adulţi, pe cei care vor să facă performanţă. Sportul a reprezentat întotdeauna o modalitate de a te construi singur şi a te construi sănătos", a spus Oprescu.
"Pe Platini l-a impresionat faptul că am reuşit să ne încadrăm în timp şi să ne prezentăm la nivelul şi la standardul UEFA, care sunt destul de înalte. Gazonul pare în regulă, arată frumos. Faptul că finala a două neamuri latine se petrece într-un oraş latin va face să fie o efervescenţă caracteristică. Cel mai bine ar fi spaniolii şi portughezii să ajungă în finală, cred că aşa spectacolul va fi mai mare", a declarat Sorin Oprescu la Arena Naţională, înainte de a primit trofeul Europa League de la Michel Platini, preşedintele UEFA.
Reamintim că în semifinale s-au calificat 3 echipe spaniole şi una lusitană.