Românii din diaspora, victime ale campaniilor de denigrare. Bogdan Diaconu îi cere explicaţii şefului MAE
alte articole
Preşedintele PRU, Bogdan Diaconu, a denunţat luni, în cadrul unui comunicat de presă, efectele nocive ale propagandei negative la adresa românilor din străinătate, dând exemplu în acest sens cele cinci maşini cu numere româneşti carea au fost incendiate recent la Roma. În acest context, deputatul i-a adresat o interpelare ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, căruia îi cere explicaţii cu privire la atitudinea adoptată pentru a combate fenomenul.
"Propaganda negativă la adresa românilor din străinătate, devenită o practică a multor publicaţii sau canale tv europene, nu rămâne fără efecte. În noaptea de sâmbătă, 28 februarie 2015, nu mai puţin de cinci maşini cu numere de înmatriculare de România au fost incendiate într-un gest demonstrativ împotriva românilor. O altă maşină cu numere de Italia, aflată în acelaşi loc, a scăpat neatinsă. Aşadar, actul de violenţă la adresa românilor nu a fost accidental şi nici o distrugere la întâmplare. Românii afectaţi se tem de xenofobie în urma unui asemenea incident. Au şi de ce", a afirmat Bogdan Diaconu.
Presa din Italia a desfăşurat adevărate campanii împotriva românilor, iar Liga Nordului are ca obiectiv oficial alungarea românilor din Peninsulă, arată şeful PRU, adăugând că acelaşi lucru se întâmplă şi în Marea Britanie, unde documentarul "The Romanians are coming" continuă nestingherit, transformându-i pe români în ţinte publice.
"Promisiunea alungării lor mai trebuie doar să adune voturi pentru o formaţiune ca UKIP, restul denigrării e deja pe drum. Campanii similare au loc şi în ţările nordice, dar şi în Franţa, de unde o constantă a campaniilor electorale din aceste state: alungaţi-i pe români şi toate problemele voastre se vor rezolva", a continuat Bogdan Diaconu.
Aşadar, problema românilor din străinătate, potrivit acestuia, nu se mai reduce la cazuri izolate de xenofobie, ci la adevărate campanii publice care se înteţesc în preajma campaniilor electorale.
''Constanta europeană că românii sunt răi şi trebuie alungaţi pentru restabilirea binelui public trebuie să fie o preocupare majoră a Ministerului Afacerilor Externe", a subliniat Bogdan Diaconu.
În acest sens preşedintele PRU i-a adresat următoarele întrebări ministrului Bogdan Aurescu:
1. Ce campanii de restabilire a adevărului despre românii aflaţi în străinătate a derulat MAE în toată această perioadă în care atacurile publice şi chiar actele xenofobe de violenţă au luat amploare?
2. Ce măsuri de protest a desfăşurat MAE pentru a opri campaniile media din Europa împotriva cetăţenilor români?
3. Care sunt modalităţile concrete prin care li se asigură românilor aflaţi în alte state demnitatea şi siguranţa, având în vedere abuzurile la care sunt supuşi, de exemplu în cazul lucrătorilor români din Sicilia?
''Vă solicit pe această cale demararea unui program amplu de monitorizare a cazurilor de români abuzaţi şi înşelaţi de angajatori, dar şi a denigrărilor la care sunt supuşi românii din străinătate, precum şi iniţierea unor măsuri concrete de rezolvare a acestor situaţii. În faţa campaniilor dezlănţuite împotriva românilor, reacţiile punctuale şi disparate nu mai sunt suficiente'', a cerut Bogdan Diaconu.
''Dacă statele europene nu vor vedea statul român implicându-se serios în apărarea cetăţenilor săi, vor înţelege că românii din străinătate sunt abandonaţi şi lăsaţi de izbelişte. În acest caz, nimeni nu va avea nicio temere în a-i abuza sau denigra pe români, pentru că aceştia nu se bucură de nicio protecţie'', a concluzionat politicianul.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.