România se înarmează. Ce spune Nicuşor Dan despre achiziţia rachetelor franceze Mistral contestată de AUR

Preşedintele Nicuşor Dan a vorbit, în cadrul unei conferinţe după Consiliul European, despre noul instrument financiar SAFE al Uniunii Europene, lansat pentru a sprijini statele membre în investiţiile în producţia industriei de apărare, în special prin achiziţii publice comune.
Jurnalist: Domnule Preşedinte, aţi precizat despre programul SAFE. S-a aprobat regulamentul la nivel european, România trebuie să trimită o scrisoare de intenţie, să spună sumele şi programele pe care le vrea pentru a accesa banii europeni, programul, şi această idee de a accesa banii, a trecut prin CSAT. Aş vrea să ştiu ce plan are România vizavi de programe, dacă vor fi trecute şi programe mature ale Ministerului Apărării, şi s-a vorbit, de altfel, de consorţii, de alăturare a două ţări, dacă avem negocieri pe acest palier, cu care, nu ştiu, o ţară, o propunere cu care să mergem mai departe în acest program.
Nicuşor Dan: O să avem răspunsul la asta cam în trei-patru... Adică, posibil ca instituţiile să aibă, să fi lucrat deja pe tema asta. O asumare oficială a statului român cu această scrisoare de intenţie sau propunere de proiecte, în trei-patru săptămâni estimez.
Jurnalist: Va fi gata scrisoarea în trei-patru săptămâni?
Nicuşor Dan: Da.
Jurnalist: Dar este posibilă trecerea în această scrisoare şi a programelor mature, deja în derulare ale Ministerului Apărării? Vedeţi dumneavoastră posibilă asta?
Nicuşor Dan: Nu pot să vă răspund la întrebarea asta.
Jurnalist: Şi dacă ar fi să ne uităm către ţări cu care să intrăm în consorţiu?
Nicuşor Dan: De asemenea.
Jurnalist: M-aş întoarce puţin la programul acesta, SAFE, legat de aceste rachete Mistral, care am văzut ceea ce a fost în spaţiul public, o adevărată dezbatere (AUR a contestat măsura - n.r.). Până la urmă, vom cumpăra aceste rachete, ce se întâmplă mai exact?
Nicuşor Dan: Sunt informaţii tehnice pe care nu le am, eu, la momentul ăsta. Bineînţeles că sunt oameni care pregătesc pachetul pentru Comisie.
Jurnalist: Deci în momentul de faţă...
Nicuşor Dan: Nu e nimic asumat de România, da. Dar sunt oameni din Ministerul Apărării, în special, care pregătesc pachetul ăsta.