România, nevoită să plătească 420 milioane euro reprezentând corecţii financiare pe POSDRU

Cristian Ghinea (Epoch Times România)
Loredana Diacu
06.05.2016

România a fost nevoită să plătească peste 420 milioane euro corecţii financiare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), relatează Euractiv. Ministrul Cristian Ghinea i-a asigurat însă pe reprezentanţii Comisiei Europene că există un interes politic crescut pentru găsirea unor soluţii la această problemă.

Asigurarea a fost făcută în cadrul unei întâlniri de lucru între reprezentanţii CE şi autorităţile române privind situaţia întreruperii POSDRU şi stabilirea măsurilor pe care România trebuie să le întreprindă, arată sursa citată

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor