România doboară recordul mondial pe echipe la Fitness Challenge (Santa Susanna)

"Sportivii noştri au câştigat aurul în finala împotriva Ungariei, doborând şi recordul mondial pentru numărul de repetări, cu 2321 de puncte. Am confirmat şi de această dată că ne merităm locul în rândul elitei mondiale a acestui sport..", a anunţat, duminică, preşedintele Federaţiei Române de specialitate (FRCF), Gabriel Toncean.
România, campioană mondială la Fitness Challenge. (FRCF/facebook)
Marius Drăgoi
07.11.2022

Rezultate excepţionale pentru sportivii români la Campionatul Mondial de Fitness Challenge de la Santa Susana (Spania), unde au cucerit cinci titluri de campioni mondiali, două medalii de argint şi trei de bronz.

"Sportivii noştri au câştigat aurul în finala împotriva Ungariei, doborând şi recordul mondial pentru numărul de repetări, cu 2321 de puncte. Am confirmat şi de această dată că ne merităm locul în rândul elitei mondiale a acestui sport. Felicitări Elena Novac, Camelia Ştefan, Oana Vasilescu, Mariana Topal, Lilla Kanizsay, Andrei Apetrei şi Cosmin Mărcuţă", a anunţat, duminică, preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, pe Facebook.

Elena Novac şi Camelia Ştefan au devenit campioane mondiale la categoriile Fitness Challenge Silver Women's Couple şi Fitness Challenge Gold Level Women's Couple, iar Elena Novac şi Cosmin Mărcuţă - campioni mondiali la categoria Fitness Challenge Silver Level Mixed Couple.

Oana Vasilescu şi Lilla Kanizsay au devenit vicecampioane mondiale la categoria Fitness Challenge Silver Level Women's, iar Camelia Ştefan şi Andrei Apetrei - vicecampioni mondiali la categoria Fitness Challenge Silver Level Mixed Couple.

Oana Vasileascu a mai câştigat medalia de Bronz la categoria Fitness Challenge Silver Level Individual, Camelia Ştefan s-a clasat pe locul III la categoria Fitness Challenge Gold Level Individual, iar Camelia Ştefan şi Andrei Apetrei au câştigat bronzul la categoria Fitness Challenge Gold Level Mixed Couple.

IFBB Fitness Challenge constă într-un circuit cu exerciţii de forţă în 6 etape, în care sportivii încearcă să execute numărul maxim de repetări în 2 minute.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor