România: Amânarea deciziei CCR privind referendumul prelungeşte criza politică

Presa internaţională relatează ultimele evenimente de pe scena politică românească şi insistă asupra faptului că amânarea deciziei Curţii Constituţionale din România (CCR), privind validarea sau invalidarea referendumului pentru destituirea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, are ca efect prelungirea crizei politice profunde de la Bucureşti.
Propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu dezbătută în Parlamentul României (Epoch Times România)
Epoch Times România
03.08.2012

Presa internaţională relatează ultimele evenimente de pe scena politică românească şi insistă asupra faptului că amânarea deciziei Curţii Constituţionale din România (CCR), privind validarea sau invalidarea referendumului pentru destituirea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, are ca efect prelungirea crizei politice profunde de la Bucureşti.

Cotidianul american Washington Post relatează despre decizia CCR de joi de a aştepta până în luna septembrie pentru a se pronunţa asupra validităţii referendumului şi subliniază că această amânare are efectul de a prelungi criza politică.

Decizia curţii de a amâna până la 12 septembrie hotărârea cu privire la validarea sau invalidarea referendumului pentru destituirea lui Traian Băsescu reprezintă ultima manevră în lupta acerbă pentru putere dintre alianţa de centru-stânga aflată la guvernare şi preşedintele de centru-dreapta. Acest conflict a aprins o serie de îngrijorări cu privire la respectarea principiilor democratice în cel mai nou stat membru al Uniunii Europene, iar anunţul CCR de joi, privind amânarea deciziei, a trimis leul la un minim istoric, mai notează Washington Post.

Cotidianul Le Parisien prezintă, de asemenea, decizia de joi a Curţii Constituţionale de la Bucureşti, calificând-o drept un gest surprinzător care prelungeşte criza politică care agită România de mai bine de o lună. Românii trebuie să aştepte pentru a vedea dacă preşedintele suspendat Traian Băsescu, aflat în fruntea statului din 2004, va fi demis sau îşi va încheia mandatul prezidenţial ce expiră în 2014.

Publicaţia New York Times comentează că, până la urmă, alegătorii români s-ar putea să fi reuşit să-l îndepărteze de la putere pe Traian Băsescu. După ce explică situaţia politică de la Bucureşti, punând accentul asupra ultimelor evenimente de joi, când CCR a luat decizia amânării unei hotărâri până la 12 septembrie pentru a verifica informaţiile contradictorii cu privire la numărul românilor cu drept de vot oferite de mai multe instituţii, cotidianul New York Times ajunge la aceeaşi concluzie - criza politică din România se adânceşte.

Cotidianul newyorkez o citează pe judecătoarea CCR Aspazia Cojocaru care a declarat joi că 'referendumul ar fi trebuit anulat' pentru că 'totul s-a bazat pe date false'.

Publicaţia Financial Times relatează de asemenea că incertitudinea cu privire la situaţia preşedintelui român se prelungeşte până la 12 septembrie, când CCR se va pronunţa asupra validării sau invalidării referendumului pentru destituirea sa. Această decizie prelungeşte incertitudinile politice rezultate în urma luptei pentru putere dintre guvern şi preşedinte, conflict ce a provocat îngrijorarea internaţională cu privire la destinul democraţiei din România.

Decizia CCR de a amâna pronunţarea unui verdict şi de a prelungi suspendarea preşedintelui reprezintă un impuls pentru coaliţia de guvernare, condusă de premierul Victor Ponta şi de aliatul său, preşedintele interimar Crin Antonescu. De cealaltă parte însă, mai notează Financial Times, această decizie reprezintă un impediment pentru investitorii care sperau într-o rezolvare mai rapidă a crizei politice.

Analiştii sugerează că încercarea de a-l destitui pe Traian Băsescu face parte din lupta pentru putere dintre principalele două clanuri politice ale ţării ce-şi dispută influenţa asupra sistemului juridic şi campaniei anticorupţie, mai notează Financial Times.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor