Rifai: Arta compromisului, a minţitului, a cv–ului "cazier de dosare penale" - chestiuni cu care nu mă pot acomoda
alte articole
După aproape o săptămână în care a reflectat la invitaţia Alinei Gorghiu de a candida la alegerile parlamentare pe listele PNL şi a urmărit "cu amărăciune la început, dar cu mult amuzament pe final, jignirile şi chiar disperarea unor colegi din presă, dar şi atacurile unor politicieni la adresa sa, câţiva chiar din PNL", jurnalista Denise Rifai, de la Realitatea TV, a anunţat că a decis să nu intre în cursa electorală.
"Cred că este de datoria mea să-i mulţumesc public încă o dată Alinei Gorghiu pentru invitaţie, dar şi să anunţ public decizia pe care am luat-o: aleg să fac politică, dar tot ca până acum, în numele telespectatorilor mei, a celor care-mi apreciază munca şi implicarea de zi cu zi; le mulţumesc lor încă o dată pentru sprijin, pentru gândul bun şi pentru urările minunate pe care le-am tot primit în această săptămână!", a scris sâmbătă, pe contul său de Facebook, Denise Rifai.
Jurnalista susţine că îşi iubeşte meseria pentru că poate să facă zilnic politica informaţiei corecte, pentru că e liberă să îşi informeze publicul asupra realităţilor exacte, pentru că de pe locul pe care-l ocupă acum poate să fie aşa cum îşi doresc telespectatorii săi, care vor şi ei să facă din România o ţară în care să se poată trai decent.
"Dacă aş fi ales listele PNL azi, arta compromisului extrem, a minţitului excesiv, a mâinii strânse doar de faţadă, a cv–ului "cazier de dosare penale", etc., ar fi fost chestiuni cu care nu mă puteam acomoda; iar din reacţiile politicienilor am ghicit că nici nu aş fi reuşit să jalonez printre toate acestea, să-mi pot croi măcar un minim drum politic de unde să pot încerca măcar să fac ceva interesant, consistent, pentru ţara noastră; sau cel puţin, nu acum...
Sper totuşi că peste nişte ani vom putea vedea o minimă reformă a politicului, care să ne aducă în funcţii de decizie lideri care pot lupta pentru binele nostru ca stat şi nu al lor ca indivizi, care vor avea curaj să-şi asume decizii favorabile şi statului român nu doar clientelei lor, care-şi vor dori să şi construiască şi nu doar să profite de ce a mai rămas nefurat, şi care vor negocia pentru ţară de pe poziţii forte, şi nu în genunchi, cum mulţi dintre ei o fac acum. Şi-atunci, m-aş putea alătura unei asemenea echipe, pentru că sunt un om curajos şi luptător, deci pot strânge mâna doar celor ca mine!", a mai precizat Denise Rifai.
În finalul postării sale, jurnalista a mulţumit întregului colectiv Realitatea TV şi şefilor săi pentru sprijinul necondiţionat acordat şi pentru că i-au dat libertatea să aleagă, dar şi şefei PNL.
"Mulţumesc şi succes Alinei Gorghiu! O aşteaptă o luptă grea, miza ei personală este apăsătoare, iar oameni curajoşi şi hotărâţi în jurul ei, cam puţini...", a adăugat Denise Rifai.