Rezistenţa la insulină se dezvoltă în mod silenţios ani de zile. Ce trebuie să aveţi în vedere?

În interiorul corpului uman, este posibil ca un proces lent să fie deja în desfăşurare de ani de zile, şi totuşi nu poate fi detectat de testele standard.

„Rezistenţa la insulină poate apărea cu peste un deceniu înaintea diagnosticului clinic de diabet”, a declarat dr. Sunil Kumar, medic specialist în medicina stilului de viaţă, pentru The Epoch Times. Datorită faptului că organismul petrece ani de zile compensând în mod silenţios – produce din ce în ce mai multă insulină pentru a menţine stabil nivelul zahărului din sânge – testele standard de glucoză pot părea normale, în schimb problema se agravează.

Insulina - hormonul esenţial produs de pancreas care reglează nivelul zahărului din sânge - este adesea un marker timpuriu semnificativ al sănătăţii metabolismului comparativ cu glucoza din sânge.

Semne de avertizare timpurie

Deseori, unele semne timpurii ale rezistenţei la insulină sunt trecute uşor cu vederea sau sunt atribuite altor cauze.

Modificări ale pielii, cum ar fi petele întunecate de pe gât sau sub braţe - numite acanthosis nigricans; creşterea poftei de mâncare - chiar şi atunci când aţi mâncat suficient; energia scăzută sau oboseala din cauza reducerii cantităţii de glucoză care pătrunde în celule; şi confuzia mentală sau claritatea mentală redusă, toate pot fi semnale de avertizare timpurie, a declarat Chantelle van der Merwe, dieteticiană autorizată, pentru The Epoch Times.

Dacă aveţi kilograme în plus în zona abdominală sau glicemia vă scade brusc după mese, acestea sunt semne la care trebuie să fiţi atenţi, a spus Kumar. Grăsimea abdominală este adesea asociată cu grăsimea din jurul organelor, care poate face celulele mai puţin receptive la insulină. Persoanele cu antecedente familiale de diabet de tip 2 trebuie să fie deosebit de atente.

„Prevenirea este întotdeauna mai uşoară decât vindecarea”, a adăugat Kumar.

Testarea insulinei este complicată

Aţi putea crede că testarea nivelului de insulină ar fi cea mai bună metodă de a depista rezistenţa la insulină, dar nu este atât de simplu.

Măsurarea insulinei în sine nu este fiabilă, a spus van der Merwe, deoarece nu există un interval normal standardizat. Spre deosebire de glucoză, testele de insulină pot varia de la un laborator la altul, ceea ce face dificilă interpretarea unei singure valori. Secreţia de insulină diferă, de asemenea, foarte mult de la o persoană la alta. Organismul unor persoane compensează rezistenţa la insulină prin producerea de niveluri foarte ridicate de insulină, în timp ce altele, în special cele cu disfuncţie a celulelor beta (când pancreasul nu poate produce suficientă insulină), au secreţia de insulină afectată, în ciuda rezistenţei semnificative la insulină.

Deoarece organismul unor persoane compensează rezistenţa la insulină prin producerea de insulină suplimentară, nivelurile normale de insulină nu înseamnă automat că sunteţi sensibil la insulină, respectiv organismul dumneavoastră răspunde corespunzător la insulină. De asemenea, un nivel ridicat de insulină nu indică automat rezistenţa la insulină, a remarcat van der Merwe.

Insulina fluctuează, de asemenea, pe parcursul zilei, în funcţie de mesele recente, în special de aportul de carbohidraţi şi proteine, de hormonii de stres, de somn, de exerciţiile fizice şi de boli. Carbohidraţii cresc rapid glicemia, în timp ce proteinele declanşează o eliberare mai lentă şi mai mică de insulină. „Acesta este motivul pentru care o singură valoare a insulinei în stare de repaus alimentar poate să nu reflecte starea metabolică reală”, a spus ea.

O imagine mai clară apare atunci când se ia în considerare o combinaţie de markeri: trigliceride ridicate, colesterol LDL ridicat şi colesterol HDL scăzut, alături de simptome şi factori de risc.

Dincolo de carbohidraţi

Înţelegerea faptului că insulina poate avea un comportament diferit de la o persoană la alta ridică în mod natural o întrebare practică: ar trebui ca toată lumea să reducă carbohidraţii pentru a-şi proteja sănătatea? Nu neapărat.

Oamenii diferă foarte mult în ceea ce priveşte modul în care organismul lor procesează carbohidraţii. „Două persoane care mănâncă aceeaşi porţie de paste pot avea reacţii complet diferite”, a spus Kumar.

La o persoană sensibilă la insulină, glicemia creşte uşor şi revine la normal destul de repede. La o persoană rezistentă la insulină, glicemia creşte mai brusc, iar pancreasul trebuie să elibereze mai multă insulină pentru a compensa. Acest lucru menţine atât glicemia, cât şi insulina la un nivel ridicat pentru mai mult timp. Un studiu din 2020 a constatat că răspunsurile glicemiei după masă variază cu 68% între indivizi, în timp ce răspunsurile insulinei diferă cu 59%.

Dincolo de sensibilitatea la insulină, toleranţa la carbohidraţi este determinată de factori precum masa musculară, activitatea fizică, calitatea somnului, alinierea ritmului circadian, stresul, compoziţia microbiotei intestinale şi starea hormonală.

În loc să se presupună că restricţia de carbohidraţi este soluţia pentru toată lumea, alegerea alimentelor ar trebui să corespundă capacităţii metabolice, stilului de viaţă şi fiziologiei fiecăruia, a declarat Sandra Arévalo, dieteticiană autorizată, pentru The Epoch Times. Este importantă nutriţia personalizată, mai degrabă decât regulile generale privind carbohidraţii.

Rezistenţa la insulină poate fi îmbunătăţită dincolo de măsurarea carbohidraţilor, cu strategii care pot fi utilizate cu zeci de ani înainte ca glucoza să înceapă să se deregleze.

„În loc să reacţionaţi odată ce apar problemele”, a adăugat van der Merwe, „ar trebui să observaţi semnalele timpurii – când încă puteţi face multe pentru a vă menţine sănătatea".

Sursa: Epoch Times SUA