Revoltă în PSD contra grupării Grindeanu-Ciolacu. Se cere protest la sediul partidului şi demisia conducerii. Acuzaţii grave

O scrisoare de protest împotriva grupării Sorin Grindeanu – Marcel Ciolacu circulă începând de joi printre membrii PSD, potrivit documentului intrat în posesia G4Media. Scrisoarea a circulat iniţial sub semnătura lui Georgian Pop, dar acesta a infirmat că i-ar aparţine. Publicaţia a verificat însă autenticitatea scrisorii.
Mai multe surse din partid au confirmat că este reală şi a fost iniţiată de lideri centrali şi locali care vor înlăturarea lui Sorin Grindeanu de la şefia partidului. Manifestul este primul pas dintr-o serie de acţiuni de contestare a actualei conduceri interimare a partidului, potrivit informaţiilor G4Media. În următoarele zile sunt posibile şi alte acţiuni ale celor nemulţumiţi de tergiversarea de către PSD a negocierilor pentru formarea noului guvern.
Scrisoarea acuză actuala conducere a partidului că a prăbuşit PSD la alegerile parlamentare şi prezidenţiale şi că a "provocat degradarea continuă a încrederii publice în PSD, ca urmare a unor decizii politice şi administrative dezastruoase".
Mai mult, semnatarii scrisorii acuză "mafiotizarea" partidelor, cheltuieli publice nesăbuite, promovarea clientelei politice, a rudelor, amantelor şi sinecurilor în poziţii cheie ale administraţiei şi acordarea de contracte publice netransparente, pe criterii de grupuri de interese de tip mafiot.
Ţintele scrisorii sunt Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Paul Stănescu, Marian Neacşu, Lucian Romaşcanu, Angel Tîlvăr, Mihai Tudose şi Alfred Simonis.
Iniţiatorii protestului mai scriu că manifestul este susţinut de 13.857 de membri PSD care cer "reformarea profundă a partidului şi întoarcerea la valorile sale originare".
Iniţiatorii cer un protest în faţa sediului PSD luni, 17 iunie.