Resetarea clasei politice. Roxana Wring, hotărâtă să stopeze risipa banului public în sectorul 3 [video]

Potrivit candidatei USB la primăria condusă acum de Robert Negoiţă, risipa banului public trebuie stopată iar sectorul 3 trebuie să redevină unul verde. Roxana Wring mai propune reconversia Halelor Malaxa, ceea ce va face din Bucureşti un centru socio-cultural important pentru Europa de Est.
Roxana Wring
Roxana Wring (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Se încarcă player-ul...

Preşedinte al unui ONG vârf de lance în lupta pentru salvarea patrimoniului arhitectonic al Capitalei - PRO.DO.MO - Roxana Wring şi-a anunţat, recent, candidatura din partea Uniunii Salvaţi Bucureştiul la Primăria Sectorului 3 din Bucureşti.

În cadrul unui amplu interviu acordat Epoch Times, Roxana Wring a vorbit despre planurile sale în cazul în care va câştiga Primăria Sectorului 3, actualmente condusă de Robert Negoiţă.

Punctele principale ale programului Roxanei Wring sunt stoparea risipei banului public, crearea de noi spaţii verzi şi protejarea celor existente şi transformarea Halelor Malaxa, care au potenţialul să pună Bucureştiul pe harta Europei de Sud-Est ca centru cultural şi de afaceri pentru industriile creative.

Stoparea risipei banului public şi asigurarea transparenţei

Potrivit Roxanei Wring, la sectorul 3, principala problemă este o risipă incredibilă a banului public, împotriva căreia se poate lupta doar dacă totul este la vedere şi prin asigurarea unor standarde de cost.

"Totul să fie la vedere! Vrem să publicăm contractele, totul să fie la vedere. Trebuie şi un standard de cost. Nu văd de ce aceeaşi panseluţă să coste 2 euro într-o parte şi în alta 100 de euro", a declarat Roxana Wring, referindu-se la celebrul raport al Curţii de Conturi din care reiese că primăriile de sector au cumpărat plante cu preţuri de până la 20 de ori mai mari decât cel al pieţei.

Roxana Wring mai este de părere că primăriile nici n-ar trebui să cumpere plante străine care se aclimatizează greu. De altfel, susţine ea, în marile capitale ale lumii - care au bugete mult mai mari - se merge pe plante autohtone, perene, a căror întreţinere nu costă mult.

"De ce nu mergem la plante autohtone? Nu stiu de ce primăria se încăpăţânează să planteze plante din import care nici nu rezistă. Uitaţi-vă la contractele cu furnizorii, din ce am înţeles, ele nu prevăd nicio înlocuire a acestor plante dacă acestea nu supravieţuiesc. Trebuiesc plantate plante perene, nu în fiecare an venit cu alte plante. În oraşele mari ale Europei nu mai e moda să plantăm plante care trebuiesc udate, îngrijite, ci plante rezistente. Noi cheltuim mult cu udatul plantelor!", a declarat candidata USB.

"În privinţa administraţiei nu există nicio transparenţă, bugetul trebuie căutat pe nu stiu câte pagini, e într-un format pdf care nu se poate citi şi chiar dacă s-ar putea citi, modul contabil în care este prezentat nu este pe înţelesul unui cetăţean obişnuit. În primul rând ne trebuie transparenţă, ne trebuie o administraţie funcţională. La sectorul 3, mai mult decât la alte primării, opacitatea este şi mai mare prin înfiinţarea acestui vehicul pe care ei îl numesc de investiţii, Administrare Active Sector 3, şi printr-o externalizare a unor funcţiuni care pe hârtie pare ok dar în realitate creşte lipsa de transparenţă", a adăugat Roxana Wring.

Halele Malaxa

Potrivit Roxanei Wring, Halele Malaxa (fosta fabrică Republica), monument istoric categoria A, pot fi transformate în platformă pentru industriile creative, incubatoare de afaceri, oferind în acelaşi timp şi funcţionalităţi de spaţiu cultural şi de recreere. Actualmente, pe acel amplasament, Primăria Sector 3 propune câteva turnuri în interiorul monumentului istoric. Halele Malaxa au însă potenţialul să pună Bucureştiul pe harta Europei de Sud-Est ca centru cultural şi de afaceri pentru industriile creative, crede candidata USB.

"Există un mare proiect care se poate face în sectorul 3, care ar pune şi sectorul 3 şi Bucureştiul pe hartă. Sectorul 3 ar fi aşa un fel de hub al sudului Capitalei iar Bucureştiul ar putea deveni un centru socio-cultural foarte important pentru Europa de Sud-Est", consideră Roxana Wring.

Acest proiect ar fi unul mare, pe o perioadă lungă, unde ar trebui şi cooperarea la nivel central, la nivel de Guvern. Spre deosebire de turnurile cu locuinţe de lux pe care le propune primăria într-un sector supra-aglomerat, acest centru ar putea beneficia de finanţare în cadrul proiectului Bucureşti, Capitală culturală europeană a anului 2021, şi ar putea atrage şi fonduri europene.

"Ar trebui făcut un concurs internaţional de proiecte, ar trebui consultaţi cetăţenii dar ar fi un proiect care ar reenergiza toată zona industrială a sectorului şi chiar Bucureştiul. Mai mult, proiectul ar crea şi locuri de muncă de calitate'', a subliniat Roxana Wring.

Gestionarea problemei spaţiilor verzi

"Sectorul 3, din sectorul cel mai verde, s-a transformat într-unul dintre cele mai puţin verzi, aparent. La cadastrul verde sectorul verde avea 16.20 mp spaţiu verde per cap de locuitor, mult sub acel 26 mp cât este minimum la nivel european. Din punctul meu de vedere nu trebuie emise niciun fel de autorizaţii de construcţie pe spaţii verzi, nici măcar pentru construcţii temporare care, ştim foarte bine, se transformă în construcţii permanente", este de părere Roxana Wring.

În planul candidatei USB la Primaria Sectorului 3, intră şi răscumpărarea zonei din Parcul IOR aflată în litigiu:

"Pentru zona în care s-a construit mall-ul (fosta bază sportivă Spartac n.r.), acolo cred că ar fi o investigaţie de DNA. Zona care acum urmează să fie retrocedată şi care acum e abandonată şi a devenit un teren viran şi plin de gunoaie, acolo e un proces şi ultima dată când m-am uitat, Primăria Sector 3, care era reclamant împotriva Primăriei Generale şi proprietarului, pierduse. Deci acolo va fi un apel. Dacă primăria pierde procesul, asta nu înseamnă că terenul este construibil. Ceea ce primăria poate şi trebuie să facă este să despăgubească proprietarul şi să păstreze zona verde, pentru că sectorul 3 dacă pierde şi zona asta va avea cel mai puţin spaţiu verde", a declarat Roxana Wring.

Cât despre noi spaţii verzi, un nou parc ar putea fi amenajat lângă Biblioneca Naţională, a opinat candidata USB.

"Trăind numai printre betoane, calitatea vieţii noastre este foarte scăzută. Spaţiul verde nu trebuie doar întreţinut, trebuie creat. Un altfel de loc unde am putea crea spaţiu verde - din nou va trebui să vorbim cu Primăria Generală - ar fi unde era fostul proiect Esplanada, acolo, lângă Biblioteca Naţională este un spaţiu lăsat în paragină, unde acum s-ar vrea construcţia unui cartier al Justiţiei dar care ar putea fi foarte uşor transformat în parc."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne