Remus Cernea: Nu am nicio legătură cu incidentul din Parlament
alte articole
Discursul premierului Victor Ponta, de marţi, din plenul Parlamentului, a fost tulburat de un incident în care a fost implicat Mihai Neamţu, liderul formaţiunii Noua Republică. Neamţu a reuşit să ajungă la tribuna unde premierul îşi ţinea discursul despre acordul cu FMI şi a aruncat în faţa acestuia, pe pupitru, un săculeţ cu bani despre care a afirmat că reprezintă "30 de arginţi, preţul trădării pentru Roşia Montană", şi l-a acuzat pe Ponta de trădare. Alţi reprezentanţi ai Partidului Noua Republică au scandat din loje „Ponta trădătorul! Salvaţi tricolorul!”.
An legătură cu acest incidentul din Parlament, deputatul Remus Cernea a afirmat că nu are nicio legătură cu el, reiterând că responsabilitatea revine exclusiv celor care l-au comis.
“Deşi am fost acuzat că aş fi avut vreo implicare, nu am nicio legătură cu acest incident şi nu am ştiut nimic despre ceea ce pregăteau respectivele persoane. Eu doar am facilitat accesul pentru cinci persoane care mi-au spus că doresc să asiste de la balcoane la lucrările din plen. Este un drept al fiecărui cetăţean de a asista la şedinţele parlamentului, drept care trebuie respectat iar eu am intenţionat doar să facilitez exercitarea acestui drept.”, a precizat Remus Cernea într-un comunicat.
În opinia lui Remus Cernea, Parlamentul României este instituţia fundamentală a democraţiei iar prestanţa acestuia trebuie apărată şi respectată.
"Nu sunt de acord cu gestul celor două persoane. Orice motivaţii ar fi avut, orice cauză ar fi susţinut, există valori democratice şi principii mai mari care trebuie să prevaleze. Consider că responsabilitatea pentru actul respectiv revine exclusiv celor care l-au comis. Buna mea credinţă a fost folosită într-un mod incorect, care afectează principii şi valori pe care le apăr. Parlamentul trebuie ferit de astfel de situaţii, altfel se deschide calea pentru afectarea gravă a lucrărilor acestei instituţii. Aceste precizări pe care simt nevoia să le fac privesc, aşadar, o problemă pur principială", a mai afirmat Cernea.
După şedinţa de plen în care a fost întrerupt de Mihail Neamţu, premierul a declarat că acesta este "un legionar de mucava şi un personaj comic şi ridicol", care a fost adus în Parlament de Remus Cernea, consilier al şefului Guvernului.
"Dar să ştiţi, pe de altă parte, şi aici e proverbul cu «Ce-şi face omul cu mâna lui...» că ştiu că pe ăsta, micul legionar, l-a adus Remus Cernea. Pe Remus Cernea eu l-am făcut şi consilier şi parlamentar, aşa încât nu am voie să mă supăr decât eventual pe mine. Dar tot e bine că Remus Cernea este în Parlament, pentru că, iată, există şi acest punct de vedere uşor extremist reprezentat în Parlamentul României. Până la urmă, democraţie înseamnă să ai structuri în care să fie reprezentată toată lumea. Domnul Neamţu nu e în Parlament, pentru că nu cred că vreun om normal l-ar vota", a declarat Ponta.