Referendumul care nu a fost. Urmează capătul?

După mitingul cămăşilor albe, pro-PSD, din vară, când sute de mii de oameni au fost aduşi fără să ştie de ce, împotriva unui duşman neclar, în multe cazuri împotriva voinţei lor, referendumul de ieri a fost al doilea exerciţiu masiv propulsat de PSD transformat într-un dezastru politic.

Dacă în vară, PSD-ul a reuşit totuşi să adune mulţimi de oameni care să vină la Bucureşti pe ochi frumoşi, două luni mai târziu, Partidul se prezintă complet incapabil să mai adune forţă pentru a urni un referendum care părea facil de câştigat, mai ales având în vedere o legislaţie tip Kremlin, pregătită cu grijă de pe vremea alianţei PSD-PNL sub conducerea Alinei Gorghiu.

Mai îngrijorător pentru ei, spre deosebire de astă-vară când mitingul era în mod clar un exerciţiu de imagine, de această dată bătălia a fost 100% ideologică, iar, conform aşteptărilor, un 30% se putea obţine lejer. Prin această prismă, rezultatul sub orice aşteptări miroase puternic a înmormântare: sila de PSD a învins chiar eventualele opţiuni pro-tradiţionale ale românilor.

Atunci care a fost reacţia de după prăpăd? Chiar şi cu o Doamnă în Negru bătând "pe la uşi şi fereşti", PSD-ul a făcut ce ştie el să facă mai bine - să nege evidenţa, răspicat şi cu ţâfnă: duminică am văzut un Liviu Dragnea strălucind prin lipsă, un PSD care nu îşi asumă nimic, dar care trimite la înaintare un Codrin Ştefănescu curajos, înarmat cu vorbe goale şi praf de ochi, pentru a gestiona o criză imposibil de ascuns.

Evident, încercările de a drege ciorba au fost, sunt şi rămân, demne de milă - partidele au dezinformat populaţia, românii au venit în număr gigant la vot, PSD este un partid mare şi iubit, România pierde, Iohannis este răul suprem, ba chiar o bizară încercare de a recâştiga diaspora bătută şi înjosită astă-vară.

Totuşi numărul şmecheriilor cu care poţi prosti lumea nu este infinit, iar PSD-ul le-a folosit cam pe toate. Iar dacă se află acum în punctul (acesta) mort, este evident că alegerile pe care le-a făcut nu sunt bune de nimic.

Evoluţia era extrem de previzibilă, motiv pentru care poziţia liderilor săi care l-au adus în acest punct, este cu atât mai ciudată. O spune Robert Negoiţă acum: liderii săi suferă de autism. A spus-o Adrian Năstase acum câteva săptămâni - oamenii de la guvernare sunt praf, o va spune Victor Ponta din nou - partidul se duce de râpă pe mâna lui Liviu Dragnea.

Cu toată puterea pe care PSD se preface că o are (pentru că trebuie să păstreze aparenţa, altceva nu a mai rămas), "cel mai mare partid al României" nu mai are altă şansă decât să intre în zodia luptelor interne, care vor măcina şi bruma de credibilitate pe care o deţine, din partea unui electorat captiv, dar care în mod evident se trezeşte progresiv.

O altă alternativă la care sunt convins că deja se gândesc, şi care le este oferită acum prin Victor Ponta, este de a-şi schimba blana (a câta oară?) sub un alt nume, după dictonul "la vremuri noi tot noi", renunţând la unii lideri (Liviu Dragnea pare imposibil de păstrat într-un asemenea scenariu). Dar chiar în momentul istoric în care ne aflăm aş spune că supravieţuirea pe un asemenea scenariu va fi extrem de improbabilă. Aşadar, capătul. Singura alegere pare dacă ajungem acolo cu sânge pe pereţi, comiţând mai multă distrugere care va trebui plătită, sau acceptând împăcaţi evidenta înfrângere.

Am spus-o şi o repet acum: încercarea de a trage românii în Eurasia, după ani de prosperitate venită prin alianţa cu Europa este o tâmpenie. Cine afirmă că poate livra aşa ceva (Rusiei), ori minte ori nu înţelege România. Poate Sputnik News să dea vina pe conspiraţii oculte cât vrea. În final, oricum, rămâne doar adevărul.