Recuperarea istoriei: Arheologii caută săbii sub... penitenciarul Aiud

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc din Bucureşti (IICCMER) au declanşat o campanie de cercetări arheologice la penitenciarul din Aiud. Intervenţia arheologică are în vedere căutarea, descoperirea şi recuperarea unor săbii ascunse de câţiva foşti deţinuţi politici în perimetrul clădirii unde funcţiona atelierul de forjă, care făcea parte dintr-o mică unitate de producţie industrială cunoscută îndeobşte ca Fabrica din interiorul penitenciarului.

Conform „Ziua de Cluj”, după instaurarea regimului comunist, arestările efectuate de Securitate în rândurile cadrelor militare ale fostei Armate Regale, în special generali şi ofiţeri superiori, au fost însoţite şi de confiscarea săbiilor, ordinelor, medaliilor şi decoraţiilor militare ale acestora, unele obţinute din partea monarhilor ţării sau a conducătorilor armatei în urma faptelor de bravură dovedite pe fronturile celor două războaie mondiale sau cu ocazia unor evenimente deosebite din viaţa militară pe timp de pace, sărbători naţionale, comemorări sau avansări în grad. În ceea ce priveşte numai săbiile confiscate, majoritatea acestora fiind din categoria celor de paradă, acestea au fost centralizate şi aduse în cele din urmă la penitenciarul din Aiud cu un scop bine precizat, acela de a fi distruse în totalitate iar din materialul recuperat să fie confecţionate diferite obiecte cum ar fi cosoare, cuţite şi bricege.

Din mărturiile unor contemporani, la Aiud au fost aduse până în anul 1956 un număr de 12 căruţe cu săbii, care au fost depozitate într-o magazie. În vara anului 1957, opt căruţe pline cu săbii au fost scoase din acea magazie, fiind transportate şi descărcate lângă atelierul de forjă al fabricii din interiorul penitenciarului. Acestea trebuiau să treacă prin nişte operaţiuni tehnice care prevedeau demontarea mânerelor şi gărzilor, debitarea lamelor apoi prelucrarea acestora prin forjare în vederea realizării unor produse finite; bucăţile din lame care nu mai puteau fi folosite erau trimise la topit, iar oţelul obţinut era întrebuinţat la turnătorie pentru îmbunătăţirea calităţii fontei care se producea acolo.

În acel timp, la forjă lucrau numai deţinuţi cu condamnări politice, iar activitatea se desfăşura într-un singur schimb pe zi. Unul dintre aceştia, profesorul Gheorghe Popescu-Vâlcea, originar din com. Copăceni, jud. Vâlcea, a realizat că prin distrugerea acestor săbii, care reprezentau adevărate valori şi simboluri naţionale, comuniştii săvârşeau un sacrilegiu. Ca urmare, în înţelegere cu alţi doi deţinuţi de încredere, Popa Savu din Ocna Sibiului şi Martău Gheorghe, originar din zona Tg. Jiu, au plănuit împreună să salveze o parte din aceste săbii, alegându-le însă pe cele mai deosebite, care posedau diferite inscripţii şi reprezentări heraldice gravate sau reliefate. Astfel au sortat circa 60 de săbii, majoritatea acestora fiind în stare fragmentară, pe care în cursul lunii septembrie 1957, le-au îngropat în două şanţuri săpate în interiorul forjei. Spre sfârşitul anului 1960, înainte de Crăciun, la atelierul de forjă au mai fost aduse încă patru căruţe încărcate cu săbii pentru a fi şi acestea distruse. Dintre cei care participaseră în urmă cu trei ani la prima operaţiune de ascundere, atunci mai lucra la forjă doar Popa Savu. Acesta, împreună cu un alt deţinut politic, Tiberiu Hentea, originar din Sibiu, au reuşit să aleagă peste 30 de săbii care li s-au părut lor a fi mai deosebite, şi apoi să le îngroape în apropierea locului unde fuseseră ascunse, în 1957, celelalte săbii.

Secretul acestor acţiuni de mare risc a fost păstrat cu sfinţenie de către cei implicaţi până după căderea regimului comunist. Primele declaraţii publice referitoare la aceste fapte au fost înregistrate în cursul anului 1993. Cazul a prezentat atunci un interes deosebit, fiind organizată chiar o acţiune de căutare a acestor săbii, care însă nu a dus la descoperirea lor. Subiectul a fost abordat şi dezvoltat în cadrul unui episod din serialul Memorialul Durerii, realizat de către d-na Lucia Hossu Longin, titlul respectivului episod fiind Săbiile generalilor români.

Căutarea acestor obiecte de patrimoniu se va face pe baza unor mărturii şi planuri provenite de la foştii deţinuţi politici care le-au ascuns, în prezent toţi aceştia fiind decedaţi, la care se adaugă şi unele informaţii provenite de la foşti angajaţi ai penitenciarului. Recuperarea unor astfel de piese istorice poate fi considerată şi ca o regăsire a unei părţi din acel trecut naţional care a fost distrus cu bună ştiinţă de către autorităţile fostului regim comunist.

Cercetarea arheologică va fi realizată de o echipă de arheologi şi istorici coordonată de către Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigaţii Speciale din cadrul IICCMER. În teren, operaţiunea va fi condusă de Gheorghe Petrov, arheolog expert la MNIT Cluj şi IICCMER, alături de care se vor afla Paul Scrobotă (director Muzeul de Istorie Aiud), Gabriel Rustoiu (director Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia) şi Horaţiu Groza (Muzeul de Istorie Turda). Forţa de muncă necesară pentru săpăturile arheologice va fi asigurată de către penitenciarul Aiud.

*

Începuturile unor activităţi meşteşugăreşti în acest loc sunt atestate în anul 1894, atelierele funcţionând sub acţionariat particular, scrie „Ziua de Cluj”. Din anul 1947, unitatea de producţie îşi desfăşoară activitatea sub denumirea de Gospodăria Anexă a Penitenciarului Aiud, fiind în administrarea directă a unităţii penitenciare. În 1963 se transformă în Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud (IMP), care până în anul 1991 s-a aflat în subordinea unei Direcţii economice din cadrul Ministerului de Interne. Atunci se înfiinţează Regia Autonomă Multiproduct Bucureşti aflată în coordonarea Ministerului Justiţiei, IMP Aiud devenind o sucursală a Regiei. Din anul 2008 întreprinderea este transferată în administrarea AVAS, însă activitatea de producţie a fost oprită la sfârşitul anului 2010. În această fabrică, începând din anul 1947, forţa principală de muncă a fost constituită din deţinuţi, cei cu condamnări din motive politice fiind folosiţi cu precădere până în 1964.