Războiul fructelor începe: Rusia a refuzat două loturi de mere moldoveneşti

Inspectorii Rosselhoznadzor-ului din regiunile Breansk şi Smolensk au rebutat două loturi de mere moldoveneşti în cantitate totală de 39 de tone. Potrivit declaraţiei Serviciului sanitar rus, citat de "Infotag", încărcătura urma să ajungă în oraşele Breansk şi Novosibirsk.
(STR / AFP / Getty Images)
Tatiana Chiriac
18.09.2013

Inspectorii Rosselhoznadzor-ului din regiunile Breansk şi Smolensk au refuzat două loturi de mere moldoveneşti în cantitate totală de 39 de tone. Potrivit declaraţiei Serviciului sanitar rus, citat de "Infotag", încărcătura urma să ajungă în oraşele Breansk şi Novosibirsk.

În urma controlului fitosanitar, s-a depistat că fructele erau afectate de dăunători de carantină. În special, rezultatele examinării efectuate de centrul de referinţă al Rosselhoznadzor FGBU "Briansk MVL", au descoperit că, în ambele cazuri, loturile de mere erau infestate de molii (Grapholitha molesta Busck).

Încărcăturile au fost întoarse în Moldova pentru a nu răspândi, pe teritoriul Rusiei, dăunătorii de carantină depistaţi în fructele moldoveneşti.

Precizăm că şi săptămâna trecută, aproape zilnic, Rosselhoznadzor întorcea în Moldova fructele, sub pretextul că acestea sunt contaminate cu dăunători sau că lipsesc actele de însoţire a mărfii. Pretenţiile Serviciului rus de sănătate s-au înteţit după ce Federaţia Rusă a interzis, pe 11 septembrie, importul produselor vinicole din Moldova.

Începând cu ziua de miercuri, situaţia Moldovei se poate exacerba, întrucât intră în vigoare regulamentul cu privire la aplicarea controlului fitosanitar de carantină (supraveghere), la frontiera cu Uniunea Vamală, care prevede înăsprirea cerinţelor faţă de furnizori din ţările care nu sunt membre ale acestei organizaţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor