Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Raluca Turcan, nemulţumită că nu a fost prezentat raportul privind anularea alegerilor: Orice zi de întârziere costă

Raluca Turcan (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
31.01.2026
Raluca Turcan (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
31.01.2026

Deputata PNL Raluca Turcan şi-a exprimat nemulţumirea, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Nicuşor Dan întârzie prezentarea raportului privind anularea alegerilor prezidenţiale din 2024.

"Orice zi de întârziere a prezentării argumentelor care au condus la anularea alegerilor prezidenţiale reprezintă o zi în care poate că nu creşte neîncrederea oamenilor în actuala structură a statului român, dar, cu siguranţă, eforturile de credibilizare au un efect mai mic. (...) Şi aceasta este o problemă, pentru că, din perspectiva mea, cred că sunt foarte mulţi oameni în România care aşteaptă să afle, cu argumente credibile, ce s-a întâmplat exact în momentul anulării alegerilor. Aţi văzut şi dumneavoastră sondajele de opinie, există o încredere scăzută în Parlament, Guvern, Preşedinţie, autorităţi în general", a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres.

Reamintim că preşedintele Nicuşor Dan a transmis, pe 3 decembrie 2025, că raportul privind anularea alegerilor va fi prezentat, cel mai probabil, la finalul lui ianuarie 2026.

"Ce este cert că s-a schimbat este conştientizarea noastră asupra acestei campanii de dezinformare, manipulare din partea Rusiei. Eu, ca om politic şi persoană oarecum informată, vă spun sincer că, înainte de momentul 6 decembrie anul trecut (n.r. 2024), mi se părea că lucrul ăsta este unul absolut periferic şi ne-am dat seama că nu este. Deci, eu cred că ăsta este un lucru pe care că societate l-am învăţat. După aceea, de la momentul respectiv şi de la dubiul pe care, fără discuţie, o decizie ca asta l-a dat şi românilor şi partenerilor noştri despre cât de viabilă e democraţia noastră, cred că au apărut suficiente informaţii care să explice acea decizie", a afirmat Nicuşor Dan.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor