Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Paleologu: E un act de inconştienţă să accepţi să fii ministru al Educaţiei în România. Probabil Daniel David se duce la psiholog

Theodor Paleologu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
31.01.2026
Theodor Paleologu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
31.01.2026

Fostul ministru al Culturii, profesorul Theodor Paleologu, a opinat, într-o emisiune B1 TV, că este "un act de inconştienţă" să accepţi să fii ministru al Educaţiei în România.

"Nu e un act de curaj, e un act de inconştienţă (să accepţi să fii ministru al Educaţiei). Îmi amintesc că am spus, când a fost numit dl David ministru, că nu-l înţeleg. Când eşti rector al uneia dintre cele mai importante universităţi din ţară, ce sens are să fii ministru? N-are niciun sens… Dl psiholog (Daniel David e psiholog) a avut o problemă – nu înţeleg – de natură emoţională, ambiţie, inconştienţă… N-am înţeles prea bine ce-a fost în capul lui. Ar trebui să se ducă la psiholog dl David. Probabil o face, sunt convins c-o face, ca orice psiholog serios face în permanenţă genul ăsta de igienă psihică şi oricine ar trebui să facă lucrul ăsta. Dar e inconştienţă să te bagi la un asemenea minister, e absolut de groază, sinucidere garantată!", a declarat Theodor Paleologu.

Profesorul a relatat că a mers în provincie să predea, să le vorbească elevilor. Într-un sat a întrebat unde e biblioteca, pentru că voia să discute acolo cu elevii, iar "întrebarea mea a stârnit panică acolo: 'cine are cheia?'. Doamna Cutare. Fatalitate! Doamna Cutare nu era în localitate. Cea mai mare parte a bibliotecilor din ţară asta au o existenţă fictivă".

Într-un alt sat, o fată i-a spus că ea n-a mai "atins" o carte de dinainte de pandemie şi "i se părea foarte cool" acest lucru.

Şi în şcolile private, unde sunt "copii de bani gata, plictisiţi", e acelaşi dispreţ faţă de carte.

"E o problemă mai largă. Cred că în societatea românească e un mare dispreţ pentru educaţie şi cultură. Nu se reduce totul al politicieni, vine din societate", crede Theodor Paleologu.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor