Raeţchi: Tot mai mulţi militari de carieră ies la pensie anticipat din cauza unor zvonuri
alte articole
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare, deputatul Ovidiu Raeţchi, solicită premierului Mihai Tudose şi preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să dea asigurări publice că pensiile militarilor nu vor scădea, în condiţiile în care există tot mai multe zvonuri în acest sens.
"La ora actuală, tot mai mulţi militari de carieră decid să iasă la pensie anticipat din cauza unor zvonuri insistente din spaţiul public potrivit cărora există posibilitatea să primească pensii mai mici, odată cu schimbarea bazei de calcul. De aceea, solicit premierului Mihai Tudose, dar şi preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să dea asigurări publice că militarilor nu li se vor diminua pensiile.
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a precizat că algoritmul va fi menţinut, iar pensiile nu vor scădea, dar, având în vedere baletul guvernării PSD pe tema programului de guvernare sau a introducerii de taxe şi impozite, consider că militarii au nevoie de această reasigurare, inclusiv de la nivelul premierului. Precizez că este vorba despre militari cu experienţă, în poziţii de conducere, profesionişti şi a căror contribuţie în cadrul Armatei române este deosebit de importanţă. Este vital ca aceştia să nu se simtă nedreptăţiţi, să nu aibă temerea că vor primi pensii mai mici şi să rămână în sistem", a declarat Ovidiu Raeţchi.
Potrivit deputatului PNL, nu ar fi pentru prima oară când guvernarea PSD ia decizii neinspirate în acest domeniu.
"Cazul cunoscut al militarilor care şi-au luat concediu paternal, dar acum trebuie să restituie banii pentru că Ministerul Muncii consideră că aceştia nu au acest drept este aberant. Acesta este un alt semnal nefericit pe care îl dăm Armatei române, în condiţiile în care militarii, prin statutul pe care şi-l asumă, sunt supuşi de-a lungul carierei la numeroase privaţiuni şi restricţii", a punctat Ovidiu Raeţchi.