Raeţchi: Ponta este vicepreşedintele CSAT. Cum va participa la şedinţa Consiliului un urmărit penal?

În condiţiile refuzului lui Victor Ponta de a demisiona din funcţie, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a atras atenţia asupra faptului că Victor Ponta, urmărit penal, este şi vicepreşedinte al CSAT şi are acces la informaţii secrete de stat.
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi. (Epoch Times)
Andrei Pricopie
07.06.2015

În condiţiile refuzului lui Victor Ponta de a demisiona din funcţie, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a atras atenţia asupra faptului că Victor Ponta, urmărit penal, este şi vicepreşedinte al Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi are acces la informaţii secrete de stat.

"CSAT se va reuni marţi, într-o şedinţă. Având în vedere evenimentele din ultimele zile, România se află în situaţia de neînchipuit de a avea un vicepreşedinte al acestei instituţii de bază pentru securitatea naţională a României urmărit penal. Potrivit structurii CSAT, Prim-ministrul Guvernului României, printr-un concurs de împrejurări nefericite, acum Victor Ponta, îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului. Un urmărit penal care refuză să demisioneze din funcţie, dar care acces la informaţii secrete de stat", a precizat Ovidiu Raeţchi.

Deputatul PNL a subliniat că Ponta nu trebuie să participe la şedinţa CSAT de marţi. "Este inacceptabil ca în aceste condiţii, premierul Victor Ponta să participe la şedinţa CSAT, având în vedere temele de discuţie şi informaţiile la care poate să aibă acces. Demisia sa din funcţie este singurul lucru pe care poate să-l mai facă din postura de premier".

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor