Raeţchi: Partidul lui Tăriceanu să părăsească grupul ALDE din PE. Pune în pericol interesele românilor
alte articole
Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi a solicitat partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu să se delimiteze sau chiar să părăsească grupul ALDE din Parlamentul European după ce liderul acestei structuri, Guy Verhofstadt, a propus o rezoluţie prin care doar voturile europarlamentarilor din zona euro să fie luate în considerare, iar cele ale deputaţilor europeni din statele non-euro să fie consultative.
"Este regretabil că ALDE acceptă să facă parte dintr-un grup parlamentar european care pune în pericol în mod direct interesele cetăţenilor români. Europarlamentarul Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE, a propus ca în chestiuni specifice zonei euro, deputaţii să aibă un vot diferenţiat. Mai exact, doar voturile europarlamentarilor din zona euro să fie luate în considerare, iar cele ale deputaţilor europeni din statele non-euro să fie exclusiv consultative. Acest gen de abordare discriminatorie a condus la eşecuri de etapă ale proiectului european precum Brexit şi perpetuarea acesteia riscă să pună în pericol întreaga Uniune.
De asemenea, interesele României sunt direct lezate de această prevedere, în calitatea sa de membru cu drepturi depline a Uniunii Europene şi care îşi propune să adere la zona euro. În acest context, consider că este esenţial ca europarlamentarii români, membri ai grupului european ALDE, să se dezică de acest gen de abordare. Singura soluţie viabilă este aceea ca partidul condus de Tăriceanu să părăsească grupul european ALDE. În caz contrar, este evident că europarlamentarii ALDE acţionează împotriva intereselor cetăţenilor români", a declarat Raeţchi.
Deputatul PNL a amintit că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut recent declaraţii care au criticat proiectul european:
"Îngrijorător este şi faptul că, recent, chiar preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a exprimat dezamăgirea faţă de proiectul european şi a lăudat Brexit, spunând că a fost "o decizie de curaj a britanicilor". Un eventual refuz de detaşare faţă de rezoluţia din Parlamentul European al lui Guy Verhofstadt, nu ar face altceva decât să alimenteze suspiciunile că ALDE este un partid care se poziţionează împotriva valorilor care au condus la apariţia Uniunii Europene, dar şi împotriva intereselor României".