Raed Arafat apelează la medicii rezidenţi să se înroleze în UPU şi SMURD
alte articole
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a făcut apel la medicii rezidenţi „să se înroleze în UPU ca să poată lucra şi acolo şi la SMURD”, întrucât în sistemul de primiri urgenţe şi SMURD există deficit de personal şi ar mai fi nevoie de sute de medici la nivel naţional.
Arafat a afirmat că pentru a face faţă situaţiei în mediul sanitar ar trebui să fie un număr de 1.200 - 1.300 de medici în unităţile de primiri urgenţe care să lucreze şi la SMURD.
''Există deficit şi nu este nimic de ascuns, mai ales pe partea de medici, lucru pe care încercăm să-l completăm prin rezidenţii care termină şi îi încurajez pe medici să intre în rezidenţiatul de urgenţă, să îl finalizeze şi să se înroleze în UPU ca să poată lucra şi acolo şi la SMURD.
Este un aspect de durată. Ar fi nevoie de sute de medici ca să funcţioneze pe plan naţional unităţile de primiri urgenţe şi SMURD-ul corect. Este normal acest lucru, dacă ne gândim că este o specializare recentă, dar, dacă ne gândim unde suntem acum, am evoluat foarte bine.
Noi nu am avut mai mulţi medici şi am scăzut, ci am pornit cu foarte puţini şi am crescut. Ca să ajungem la nivelul care este necesar, poate ar trebui să atingem 1.200 - 1.300 de medici în acest domeniu, în unităţi de primiri urgenţe, care să activeze şi la nivelul SMURD'', a spus Raed Arafat, potrivit Agerpres.
Raed Arafat a participat sâmbătă la Cluj-Napoca la ceremonia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea SMURD Cluj, unde a făcut astfel apel la rezidenţi "să se înroleze în UPU ca să poată lucra şi acolo şi la SMURD".