Rădulescu: PDL a depus peste 10.000 de amendamente la buget
alte articole
Liderul grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a declarat luni că parlamentarii democrat-liberali au depus ”peste 10.000 de amendamente”, precizând că ”o bună parte din ele sunt amendamente care au fost depuse anul trecut de către USL” iar altele sunt legate de promisiunile USL.
”Am depus peste 10.000 de amendamente structurate cam pe următoarele categorii: o bună parte din ele sunt amendamente care au fost depuse anul trecut de către USL, reprezentând necesităţile comunităţilor locale şi ni s-a părut că aceste lucruri sunt în continuare valabile, deci le-am preluat, altele au fost amendamente colectate de către parlamentarii noştri aleşti pe uninominal în circumscripţii electorale. Le-am depus şi pe acestea şi, pe lângă acestea, sunt amendamente mari care ţin de proasta funcţionare a sistemului şi de nepotrivirea dintre promisiunile din programul de guvernare al USL şi felul în care acestea se reflectă în bugetul pe anul următor”, a declarat Rădulescu.
El a mai precizat că o altă parte dintre amendamente ”care încearcă să corecteze acest buget în relaţia cu textele legislative, care se referă la anumite cifre şi pe care bugetul actual nu le respectă”.
”Şi o altă categorie de amendamente care încearcă să corecteze acest buget în relaţia cu textele legislative, care se referă la anumite cifre şi pe care bugetul actual nu le respectă, cum ar fi prevederile din legea pensiilor, care arată necesitatea unei majorări anul acesta cu aproximativ 5% a pensiei, în timp ce bugetul pe anul acesta avansat, sporul este de doar 4%”, a mai spus pedelistul.