Vânzările Skoda au crescut anul trecut cu 6,8% la nivel mondial
alte articole
Skoda Auto a livrat anul trecut, la nivel mondial, 939.200 de maşini, vânzări mai mari cu 6,8% faţă de anul anterior, respectiv 879.200 unităţi, cea mai bună lună fiind decembrie, când a comercializat 66.200 de automobile, a anunţat luni compania.
În ceea ce priveşte Europa de Vest, în 2012, Skoda a livrat peste 358.400 de unităţi către clienţii săi (comparativ cu 2011, când a vândut 361.800). Cota de piaţă Skoda a crescut la peste 3 procente, de la 2,8 procente acum un an. În Germania, cea mai mare piaţă europeană a mărcii şi cea de-a doua piaţă, la nivel mondial, după China, Skoda şi-a crescut vânzările cu 3,6%, la circa 132.600 de unităţi (2011: 128.000), fiind cel mai puternic importator din această ţară.
În Marea Britanie, Skoda a avansat cu 17,6% faţă de anul precedent, ajungând de la 45.300 de maşini vândute în 2011, la 53.200 de unităţi. Recorduri de vânzări au mai fost înregistrate în 2012 în Austria, Elveţia şi în Danemarca.
De asemenea, în Europa de Est, livrările au crescut anul trecut cu 26,4%, la aproape 137.100 de unităţi (2011: 108.400). Potrivit companiei, marca a crescut astfel de trei ori mai repede în comparaţie cu restul pieţei, cota sa de piaţă ajungând la 4,2 procente, de la aproape 3,6 procente în 2011. Piaţa din Rusia a fost cea mai energică, livrările mărcii fiind de 99.100 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 33,7% (2011: 74.100 de unităţi livrate). Cota de piaţă din Rusia a crescut de la 3 la 3,6 procente.
Marca a înregistrat din nou creştere în Europa Centrală, unde Skoda a livrat în total 124.000 de maşini în 2012, cu 0,7% mai mult faţă de anul anterior (2011: 123.200 de unităţi livrate). Cota de piaţă a atins aproape 19 procente (anul precedent: 18,4 procente), astfel că aproape o maşină din cinci livrate clienţilor din Europa Centrală şi de Est a fost o Skoda.
În România, livrările Skoda în 2012 au însumat 6.303 unităţi, dintre care 53,14% pentru modelul Skoda Octavia.
„Ín ciuda unei pieţe greu încercate economic, marca Skoda a reuşit pentru al doilea an consecutiv să ocupe prima poziţie în clasamentul modelelor de import cu Skoda Octavia. Cel mai bine vândut model de import, Skoda Octavia, şi-a menţinut performanţa obţinută în 2011, reuşind să se impună ca leader de piaţă în rândul competitorilor din clasa C”, a declarad Brand Managerul în cadrul Skoda, Vlad Rusu.
O altă ţară în care creşterile Skoda s-au repetat şi anul trecut a fost China, unde livrările mărcii, care au fost de aproape 235.700 de unităţi, au crescut cu 7,1%, în comparaţie cu 220.100 unităţi livrate în 2011. Astfel, China a reprezentat un sfert din vânzările la nivel mondial.
Skoda a continuat pe o traiectorie ascendentă şi în India unde, cele circa 34.300 de unităţi livrate se traduc printr-o creştere de 14,2%, în comparaţie cu cele 30.000 de unităţi comercializate în 2011.
Prima jumătate a lui 2013 va fi influenţată de începerea producţiei şi debutul vânzărilor noii Skoda Octavia.
“Turbulenţele economice vor continua să afecteze pieţele auto şi în 2013. În special în Europa scăderea cifrelor de vânzări din unele pieţe nu a ajuns încă la final.
Cu toate acestea, noi apreciem că vom înregistra creşteri în afara Europei. Aceasta înseamnă că noua Skoda Octavia şi alte modele noi din următoarele douăsprezece luni vor veni la momentul potrivit", a declarat Werner Eichhorn, Membru în Consiliul de administraţie ŠKODA, Responsabil pentru Vânzări şi Marketing.
Skoda Auto are la nivel mondial peste 25.000 de angajaţi şi activează în peste 100 de pieţe.