Radu Zlati: Una de weekend de vară - să scoatem marile supermarketuri în afara oraşelor
alte articole
Iniţiativa legislativă a unor parlamentari de a scoate marile supermarketuri în afara oraşelor şi de a le limita programul de funcţionare nu este o idee tocmai bună din perspectiva deputatului PNL, Radu Zlati, care cataloghează demersul drept "un amestec grav al statului în reglementarea unei activităţi comerciale".
"Una de weekend de vară - să scoatem supermarketurile cu suprafeţe mai mari de 800 mp în afara oraşelor şi să le limităm programul de funcţionare. Nu contează prea mult iniţiatorii acestui proiect de lege, sau apartenenţa lor politică (ceva în acelaşi spirit, referitor la reducerea programului de funcţionare, au propus şi unii colegi liberali).
Important este faptul, din punctul meu de vedere, că astfel se operează un amestec grav al statului în reglementarea unei activităţi comerciale, favorizând unii actori pe scena vânzării produselor en detail în defavoarea altora: declarăm supermarket doar unităţile comerciale cu peste 800 mp (gen Carrefour, Billa, Aushan) şi astfel lanţurile de magazine cu acelaşi profil, dar cu magazine având în general o suprafaţa mai redusă de 800 mp nu mai sunt supermarketuri şi pot rămâne la vadurile comerciale deţinute în prezent, inclusiv în buricul târgului (gen Mega Image, Profi, etc.)", a declarat duminică, pe blogul personal, Radu Zlati.
În opinia deputatului PNL, iniţiativa nu va ajuta prea mult consumatorul cu venituri medii sau reduse, exact acela care îşi făcea aprovizionarea săptămânală la supermarketuri, de obicei în week-end, bazându-se pe preţurile ceva mai mici şi pe politica de promoţii ale marilor lanţuri de magazine en detail. Şi nu îl va deranja pe consumatorul cu venituri mai mari, posesor de maşină şi care va putea face deplasarea până la noua locaţie, în afara oraşului. În schimb, fără presiunea preţului scăzut exercitată din partea marilor mărci, preţul la raft în cazul magazinelor rămase va creşte.
"Să fie clar: defavorizând marii detailişti nu facem în mod necesar un bine micilor producători români, căci aceştia nu au (cu excepţiile de rigoare) posibilitatea desfacerii produselor în regim propriu; aceştia au nevoie, în majoritatea zdrobitoare a cazurilor, de intermediari, iar marile supermarketuri sunt unul dintre aceşti intermediarii esenţiali între producători şi consumatori. În schimb lovim exact în categoriile de cumpărători a căror protecţie de obicei o clamăm", este concluzia la care a ajuns Radu Zlati.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.