Radu Mihaiu susţine că a recuperat circa 300 de voturi la 2 secţii: Sunt suspiciuni grave pe care PSD-PNL le ţine sub capac

Radu Mihaiu (Facebook/USRUniuneaSalvatiRomania)
Andrei Popescu
13.06.2024

Radu Mihaiu, edilul Sectorului 2 şi candidat pentru un nou mandat din partea Alianţei Dreapta Unită, a anunţat, în noaptea de miercuri spre joi, că în urma renumărării efectuate în două secţii a recuperat aproape 300 de voturi.

“Secţia 352 a fost numărată. Incidentul documentat. Încheiem o zi lungă şi grea, dar a meritat. 294 voturi de la voi au fost scoase la lumină. 294 voturi în plus din doar 2 secţii renumărate azi. Însă nu am terminat”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Mihaiu a afirmat că mai sunt 30 de secţii de renumărat, unde există “suspiciuni grave pe care PSD PNL le ţine sub capac pentru că ştiu şi ei că pierd”.

Într-un mesaj anterior, postat tot pe Facebook, primarul Sectorului 2 a precizat că au fost “găsite” alte câteva voturi la Secţia 203:

“Cu fiecare secţie găsim seturi noi de nereguli. La Secţia 203, pe lângă că s-au găsit încă 7 voturi valabile pentru mine amestecate prin alte teancuri, am descoperit şi altceva mai grav. Erau şi mai puţine pentru contracandidatul pesedist, cu 25 mai puţine decât se numărase iniţial. Nu e de mirare că nu ieşeau cheile de control”.

Miercuri, USR a transmis că este alături de primăriţa Sectorului 1, Clotilde Armand, şi de Radu Mihaiu până la capăt, adăugând că “fiecare vot trebuie numărat corect”.

“Radu Mihaiu a depus cereri de renumărare pentru peste 30 de secţii în care s-au găsit voturi raportate greşit sau pur şi simplu au dispărut voturi. Vrem să ştim ce s-a întâmplat cu aceste voturi. Pentru o cerere depusă luni, în legătură cu Secţia 544, în care comisia de numărare a recunoscut ÎN SCRIS că a transcris greşit procesul-verbal, Biroul Electoral al Sectorului 2 REFUZĂ renumărarea.

Clotilde Armand a cerut renumărarea pentru 80 de secţii. În singura secţie în care a fost acceptată renumărarea, frauda a fost confirmată: 195 de voturi pe care le primise Clotilde Armand fuseseră transferate din pix către candidatul Blocului Suveranist Român. Astfel de situaţii sunt plauzibile în zeci de secţii de votare”, a susţinut USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor