Radiaţiile provenite dintr-un submarin nuclear rusesc scufundat sunt de 100.000 de ori mai mari decât nivelul normal, susţine Norvegia

Submarinul rusesc Komsomolets în 1986, cu trei ani înainte să se scufunde în Marea Barents (Wikipedia.org)
Andrei Popescu
11.07.2019

Oameni de ştiinţă norvegieni au descoperit niveluri de radiaţie de 100.000 de ori mai mari decât cele normale în apropierea unui submarin nuclear din perioada sovietică, care s-a scufundat în urmă cu 30 de ani în zona Arctică, a raportat marţi canalul de televiziune norvegian TV2, potrivit publicaţiei The Moscow Times.

Submarinul Komsomolets s-a scufundat în 1989 într-o porţiune a Mării Barents considerată a fi una dintre cele mai mari zone de pescuit din lume, în incident murind 42 dintre cei 69 de membri ai echipajului. Temerile legate de potenţiala contaminare produsă de reactorul nuclear al submarinului nu au dus la o criză ecologică reală, iar citirile realizate în 2008 nu au arătat nicio indicaţie privind o scurgere de radiaţii.

Una din cele trei mostre de apă luate luni din Komsomolets a arătat că nivelul de radiaţii este de 100.000 de ori mai ridicat decât cel din apa de mare normală, potrivit TV2.

Mostra aparent a fost colectată în apropierea unei găuri de ventilaţie care ocazional eliberează un nor misterios de praf. Oamenii de ştiinţă au declarat pentru TV2 că ei consideră că această gaură de ventilaţie are contact direct cu reactorul din interiorul epavei şi că, drept urmare, poluarea iese în impulsuri.

“Rezultatele sunt preliminare. Vom examina mostrele în profunzime când ajungem acasă”, a declarat Hilde Elise Heldal de la Institutul Norvegian de Cercetare Marină.

Heldal a precizat că nivelurile de radiaţie nu ameninţă pescuitul şi recoltarea de eşantioane din zonă.

Mostrele au fost luate ca parte a unei expediţii comune ruso-norvegiene care a fost lansată sâmbăta trecută în nordul Norvegiei. Fotografiile cu submarinul scufundat surprind epava ruginită la o adâncime de 1.700 metri.

La începutul anilor 1990 şi în 2007, oameni de ştiinţă ruşi au măsurat mici scurgeri radioactive dintr-o ţeavă situată în apropierea compartimentului reactorului submarinului Komsomolets.

Submarinul experimental a inclus două carene din titaniu – una înăuntrul celeilalte – pentru a oferi navei abilitatea de a se scufunda mai adânc decât oricare dintre submarinele americane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor