R.Moldova: Canicula nu afectează doar agricultura
alte articole
Majoritatea fermierilor au investit milioane de lei ca să obţină toamna roadă bogată, însă arşiţa din această vară a distrus aproape tot ce aceştia au pus în pământ. Totodată seceta din acest an ar putea afecta grav şi economia ţării.
"Efectul poate să fie unul nociv asupra ritmurilor de dezvoltare ale economiei naţionale. Aceasta ar însemna că economia o să stagneze", a opiniat un fermier într-un interviu acordat pentru Publika.TV.
Potrivit experţilor în agricultură, recolta de orz este deja compromisă, iar cea de grâu nu va depăşi două tone pe hectar. Meteorologii avertizează că, dacă nu va ploua în următoarea săptămână, vor avea de suferit şi porumbul, floarea soarelui, sfecla de zahăr, soia şi alte culturi de primăvară.
Mai mult, canicula din ultimele zile afectează şi circulaţia feroviară. Căci din cauza temperaturilor ridicate, şinele se dilată, iar din acest motiv a fost impusă o restricţie de viteză. Astfel, trenurile circulă cu maxim 40 de kilometri pe oră. Această restricţie este valabilă între orele 11.00-20.00.
Astfel potrivit reprezentantului Serviciului de Presă Calea Ferată din Moldova, Daniela Jugănaru,: "Dacă temperatura în sine depăşeşte 50oC, trenurile circulă cu 20 sau 40 de kilometri/oră mai puţin decât viteza stabilită pe sectorul dat. Cu alte cuvinte când în atmosferă sunt peste 30oC, viteza maximă este de 60 km/oră, iar în locurile unde există restricţii de circulaţie se circulă cu 40 km/oră şi chiar mai puţin".
Dar cel mai alarmant este faptul că nu vom scăpa de caniculă nici în următoarele zile. Meteorologii au emis cod portocaliu pentru 15 raioane ale ţării, după ce, ieri, termometrele arătau până la 35 de grade.