Vremea caniculară a cauzat invazia de dăunători în Capitală

Toamna in parc (Lidia Melinte / Epoch Times Romania)
Ana Chitoroagă
30.06.2012

Din cauza vremii caniculare Chişinăul a fost invadat de molii şi căpuşe. Deşi muncitorii de la "Spaţii Verzi" stropesc de zor cu insecticid, aceştia nu reuşesc să facă faţă invaziei de dăunători. Căci potrivit specialiştilor echipamentele de dezinfectare sunt vechi, iar banii pentru alte echipamente noi nu există.

La rândul său, responsabilii de la Primăria Chişinău spun că temperaturile ridicate au favorizat dezvoltarea rapidă a insectelor, care distrug copacii din oraş.

În acest sens, şefa Staţiei de protecţie a spaţiilor verzi, Maria Poleacova a declarat: "Începând cu luna mai, moliile, care vin din Ucraina şi România, distrug castanii. Luptăm cu ele deja al patrulea an consecutiv, dar nu ne prea reuşeşte. Ulmii, la rândul lor, sunt afectaţi de căpuşe".

Vara aceasta, insectele au afectat cel mai mult ulmii şi castanii - două dintre speciile de arbori cele mai răspândite din Capitală, relatează Publika.TV.

Totodată şi ţânţarii s-au înmulţit considerabil., iar din lipsa banilor, dar şi a tehnicii uzate, nimicirea insectelor este destul de complicată.

În prezent, doar 10 muncitori sunt antrenaţi în lupta cu insectele care distrug copacii. Ei folosesc în acest scop cinci autospeciale, vechi de peste 50 de ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor