Putin va efectua prima vizită în străinătate în Belarus
alte articole
Noul preşedinte rus, Vladimir Putin, va efectua prima sa vizită în străinătate, după învestire, în Belarus, la 31 mai, după care se va duce în Germania şi Franţa, informează Moscow Times.
La 1 iunie, Putin va vizita Germania, la invitaţia cancelarului Angela Merkel, apoi Franţa, unde a fost invitat de noul preşedinte Francois Hollande.
Vizita lui Putin are loc în contextul crizei prelungite din zona euro şi pe fondul temerilor că Grecia ar putea fi nevoită să renunţe la moneda unică, apreciază Moscow Times.
Un studiu publicat joi şi comandat de fostul ministru rus al economiei Alexei Kudrin arată că Rusia va intra din nou în recesiune în cazul ieşirii Greciei din zona euro.