Putin, după ce Trump a spus că Rusia e un "tigru de hârtie": Eu şi Trump ştim ce să ne oferim unul altuia


În discursul rostit la reuniunea Clubului Valdai, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, i-a răspuns preşedintelui american Donald Trump, care numise la un moment dat Rusia un „tigru de hârtie”, spunându-i să „meargă şi să se ocupe de asta”, transmite Ukrainska Pravda.
Putin a afirmat că Rusia nu poate fi considerată un „tigru de hârtie”, deoarece „luptă efectiv împotriva tuturor ţărilor NATO şi se simte încrezătoare”.
Când moderatorul a sugerat în glumă să i se ofere lui Trump un tigru origami din hârtie, Putin a spus: „Nu. Eu şi el avem propria noastră relaţie; ştim ce să ne oferim unul altuia.”
Putin a declarat că reacţionează la astfel de remarci „calm”, dar a sugerat că Trump ar trebui „să meargă şi să se ocupe de acel tigru de hârtie”.
El a continuat spunând: „Care este problema astăzi? Se furnizează arme Forţelor Armate ale Ucrainei în cantităţi suficiente – oricât au nevoie, atât primesc.”
Context
Într-o postare publicată pe Truth Social după întâlnirea sa cu preşedintele Volodimir Zelenski la New York, Trump a pus sub semnul întrebării puterea militară şi economică a Rusiei, numind-o un „tigru de hârtie” şi a spus că Ucraina, cu sprijinul UE, ar putea să îşi recucerească teritoriile de la Rusia „şi poate chiar să meargă mai departe de atât”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns: „Rusia nu este nicidecum un tigru. La urma urmei, Rusia este mai degrabă asociată cu un urs. Nu există urşi de hârtie”.