Puterea exemplului: O tânără primăriţă îşi donează salariul pentru refacerea şcolii
alte articole
Tânăra primăriţa din comuna Petriş, Irina Onescu, a decis să renunţe la salariul său pe o lună pentru a contribui la refacerea şcolii din localitatea de care este responsabilă.
"Ideea de a-mi dona salariul a fost şi un exemplu pentru cei care ar urma să se implice în această campanie, pentru a le da aşa un imbold, plus că mi-am dorit să pot şi eu să contribui cu ceva la bunul mers al campaniei respective. Eu ţin foarte mult la componenta asta educaţională şi îmi doresc ca, indiferent de posibilităţile pe care le au copiii acasă, sau pe care le are familia, eu vreau ca aceşti copii să aibă şanse egale la educaţie şi la un start în viaţă pentru că, dacă noi adulţi de la o anumită vârstă trebuie să ne valorificăm singuri oportunităţile, aceşti copii trebuie până încheie măcar ciclul gimnazial să beneficieze de şanse egale. Şi de aici a pornit şi ideea cu Şcoala din vise pentru că, în momentul de faţă, la Petriş copiii doar visează la o şcoală modernă", a declarat Irina Onescu, la Digi24.
În ce stadiu se află şcoala din localitate în acest moment?
"Vorbim de două clădiri care au fost construite la 1898 şi 1899, probabil cele mai recente îmbunătăţiri s-au făcut undeva pe la jumătatea secolului trecut şi atunci s-au mai modificat. Dacă te uiţi din exterior, ai impresia că totul este ok, pentru că avem tâmplărie PVC pusă de administraţiile anterioare dar, ştiţi vorba aceea, în faţă e vopsit gardul şi-năuntru leopardul: La interior avem condiţii nu atât de bune, adică vorbim de podele care sunt vizibil deteriorate şi de un miros pe care, din păcate, camerele de filmat nu l-au putut reda. Sunt probleme cu mucegaiul, este nevoie şi o sală sau un teren de sport", a precizat Irina Onescu.
Pentru mai multe detalii pe acest subiect vă invităm să urmăriţi materialul video.