Purtătorul de cuvânt al USR cere PSD-ului să nu fugă de guvernare: E nevoie să adoptăm cât mai rapid pachetul II de reforme

Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, a explicat la RFI, că partidul pe care îl reprezintă a respectat legea în privinţa funeraliilor lui Ion Iliescu, dar că s-a opus declarării unei zile de doliu naţional.
"Legea în România prevede ca în cazul unui deces al unui fost şef de stat, se organizează funeralii naţionale. Nu e o opţiune, nu se votează, nu e nevoie de adoptarea unei Hotărâri de Guvern, asta se întâmplă prin efectul legii. Punct. Noi nu am cerut altceva. Referitor la declararea unei zile ca zi de doliu naţional, asta este deja o opţiune, e nevoie de o Hotărâre de Guvern, care se poate adopta sau se poate să nu se adopte aşa ceva. Noi ceea ce am cerut în cadrul Guvernului a fost să nu se declare o zi de doliu naţional, din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale Mineriadelor", a explicat Cristian Seidler.
Liderul USR a transmis că, "dincolo de asta, momentul încărcat emoţional pentru unii şi înţelegem acest lucru, credem că astăzi trebuie să fi fost depăşit."
"Noi nu am avut o lipsă de respect faţă de prevederile legale. Pentru că există această prevedere legală, e obligaţie legală, la sediul USR, steagul României a fost în bernă. Dincolo de asta, atunci când există o opţiune legală, să ai o opţiune sau alta, nu-i o chestiune de respect sau de lipsă de respect, din punctul nostru de vedere", a punctat Cristian Seidler.
Mesaj pentru PSD
"E nevoie să adoptăm cât mai rapid pachetul II, să fim atenţi la detalii, adică lucrurile la care ne-am angajat împreună (...). Cred că-i o dovadă de maturitate politică să participi la actul de guvernare şi să avansăm în lucrurile pe care ni le-am asumat împreună în faţa Parlamentului şi în faţa cetăţenilor acestei ţări", le-a transmis Seidler liderilor PSD.
Întrebat dacă USR-ul a boicotat funeraliile lui Ion Iliescu pentru a da satisfacţie nucleului dur anti-PSD al electoratului Uniunii Salvaţi România, Cristian Seidler a răspuns: "Nu a fost un calcul politic, a fost ceva ce a venit natural, pe baza a ceea ce noi credem, simţim, am trăit (...). Încerc să traduc acum rapid în română un dicton pe care-l citisem în engleză şi care spune: stand up for something you believe in, even if you stand up alone, adică să rămâi în ceea ce crezi, chiar dacă eşti singurul care crede în acel lucru".