PSRM contestă eliberarea din funcţie a preşedintelui CCM. Deputat PAS: Este o încercare disperată a lui Dodon

Actele Curţii Constituţionale nu se contestă.Dincolo de absurditatea şi ilegalitatea demersului, socialiştii dau dovadă de un nihilism cras în materie de drept constituţional, constată Sergiu Litvinenco.
Vladimir Ţurcan, preşedintele CCM din R. Moldova (parlament.md)
Ştefan Sârbu
05.05.2020

Socialiştii nu se liniştesc şi doresc să conteste destituirea lui Vladimir Ţurcan dorind să-l facă din nou preşedinte al Curţii Constituţionale a Moldovei (CCM) printr-o decizie a Curţii de Apel Chişinău pe care o controlează în totalitate, susţine deputatul PAS Sergiu Litvinenco.

Parlamentarul menţionează că este o încercare disperată a lui Igor Dodon de a prelua conducerea unei instituţii fundamentale a Republicii Moldova cu ajutorul ”justiţiei”. Tot cu ajutorul ”justiţiei”, între altele, erau realizate pe timpul lui Plahotniuc anularea alegerilor în Chişinău, atacurile raider, laundromatul şi multe alte fărădelegi. „Nimic nou sub soare aici – Dodon face exact acelaşi lucru.”

„Dincolo de absurditatea, neconstituţionalitatea şi ilegalitatea demersului, socialiştii dau dovadă de un nihilism cras în materie de drept constituţional.

Actele Curţii Constituţionale nu se contestă! Asta scrie în Constituţie, în lege, aşa a fost de la adoptarea Constituţiei (1994) până în prezent”, scrie politicianul pe pagina sa de Facebook precizând că prin astfel de acţiuni Dodon şi socialiştii lui demonstrează că „nu dau nici doi bani pe Constituţia Republicii Moldova!”

În context, deputatul a ţinut să amintească că exact printr-o astfel de ”acrobaţie juridică”, a încercat să fie repus în funcţie şi fostul preşedinte al Curţii Constituţionale al Ucrainei Stanislav Şevciuc, destituit în mai 2019.

„La 6 februarie 2020 justiţia ucraineană a pus punctul final în acest dosar bizar şi a spus răspicat că actele CC, inclusiv decizia de demitere a preşedintelui CC, nu se pot contesta în instanţele judecătoreşti de drept comun! În plus, în privinţa lui Stanislav Şevciuc a fost deschis şi un dosar penal pentru abuz de serviciu”, a concluzionat Sergiu Litvinenco.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor