PSD în luptă cu "statul paralel". Iohannis, acuzat că-şi încalcă atribuţiile
alte articole
Reuniţi vineri la Băile Herculane în şedinţă de Comitet Executiv Naţional, liderii PSD au adoptat o rezoluţie în care se referă la "statul paralel şi ilegitim" care încearcă să preia controlul puterii politice. În document, social-democraţii îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis, acuzându-l că îşi încalcă atribuţiile ca urmare a faptului că nu a luat măsuri împotriva acestor abuzuri. Documentul este adoptat în contextul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost pus de curând de DNA sub urmărire penală într-un al treilea dosar.
În rezoluţie se mai menţionează faptul că "PSD constată existenţa mai multor derapaje în statul de drept" şi că "statul paralel şi ilegitim" "foloseşte resursele financiare publice şi instrumente specifice pentru a intimida, şantaja sau îndepărta persoane", relatează Hotnews.
Întrebat de presă dacă are dovezi în acest sens, Liviu Dragnea a răspuns că există "mărturii": "Se vede cu ochiul liber, sincer, dacă vreţi să facem analiza pe text ar trebui să stăm şi să revedem interviuri. Sunt unele mărturii pe care le-am văzut cu toţii şi unele pe care nu putem să le vedem pentru că au fost făcute în cadrul comisiilor SRI".
Revenind la rezoluţie, în textul acesteia se mai precizează că "statul paralel şi ilegitim adoptă o conduită antinaţionalistă şi anticetăţenească". Nu în ultimul rând, PSD "constată" acţiuni disimulate "sub aşa-numita luptă anticorupţie" şi îl acuză pe preşedintele Iohannis de lipsă de reacţie "în faţa acţiunilor neconstituţionale."
"Tolerând toate aceste abateri grave preşedintele României încalcă una dintre principalele sale atribuţii", se arată în text.
Întrebat de jurnalişti, la conferinţa de presă ce a urmat şedinţei CExN dacă rezoluţia are legătură cu al treilea dosar penal al său, Dragnea a răspuns: "Vreţi să spuneţi că tot ce se vorbeşte în spaţiul public de un an de zile are legătură cu al treilea dosar? Noi acum am avut CEx-ul. "
"Poate să apară şi al patrulea dosar şi al cincilea dosar. Sunt liber să o facă. Iei nişte oameni pe care îi ameninţi cu puşcăria…", a declarat Dragnea, care l-a acuzat pe Iohannis că ştia despre cel de al treilea dosar dar nu a spus nimic.
Mai merită precizat că în textul rezoluţiei PSD îşi exprimă susţinerea totală pentru adoptarea controversatelor modificări ale legilor Justiţiei, contestate în stradă de zeci de mii de români şi a căror retragere a fost cerută de peste 4000 de magistraţi.