Proteste anti-reduceri izbucnesc pe străzile din Atena şi Madrid

Demonstranţii s-au ciocnit cu poliţia pe străzile din Atena şi Madrid datorită amplificării furiei populare faţă de noile măsuri de austeritate impuse celor două dintre cele mai vulnerabile economii din zona euro
Lupte de stradă între poliţie şi protestatari, Atena, 26 septembrie 2012 în timpul unei greve generale declanşată de sindicate (LOUISA GOULIAMAKI / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
27.09.2012

Demonstranţii s-au ciocnit cu poliţia pe străzile din Atena şi Madrid datorită amplificării furiei poporului faţă de noile măsuri de austeritate impuse celor două dintre cele mai vulnerabile economii din zona euro, potrivit unui raport Reuters.

Miercuri, în unele dintre cele mai violente confruntări, poliţia greacă a tras cu gaze lacrimogene în protestatarii cu glugi care aruncau cu bombe cu benzină, pe măsură ce mii de persoane s-au alăturat celui mai mare protest din ţară din ultimul an.

Neliniştea a izbucnit după ce aproape 70.000 de oameni au mărşăluit spre parlamentul elen, scandând "Afară cu UE şi FMI!", în ziua unei greve generale împotriva unor reduceri suplimentare cerute de creditorii străini.

La Madrid, prim-ministrul Mariano Rajoy s-a confruntat marţi cu violenţe pe străzile capitalei şi cu discuţii crescânde despre secesiunea Catalaniei, pe măsură ce se apropie cu prudenţă de momentul în care va trebui să ceară Europei un plan de salvare, conştient de faptul că o astfel de acţiune i-a costat pe alţi lideri europeni funcţiile deţinute.

În public, Rajoy s-a opus apelurilor de a solicita rapid un ajutor, dar în spatele scenei el a întreprins paşii necesari îndeplinirii condiţiilor stricte care vor însoţi fondurile de salvare.

Rajoy va prezenta joi un buget dur pentru 2013, având drept scop trimiterea mesajului că Spania îşi reduce deficitul în ciuda unei recesiuni şi a unui şomaj de 25 la sută.

Spania pare a fi pe cale să rateze ţinta de deficit public de 6,3 la sută din produsul intern brut în acest an, iar banca centrală a afirmat că economia a continuat să se comprime puternic în trimestrul al treilea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor