Protest Roşia Montana, a 29-a zi (Video)
alte articole
Duminică, aproximativ cinci mii de persoane au refuzat să se lase impresionate de ploaia rece din Bucureşti şi au participat la marşul săptămânal de protest împotriva proiectului de exploatare Roşia Montana.
În premieră duminică marşul a început de la staţia de Metrou Titan, către Piaţa Universităţii cu o participare mai modestă, însă pe parcursul traseului marşul a reuşit să strângă mai multe mii de persoane.
La ora 20, coloana a ajuns în Piaţa Universităţii.
La protest au luat parte câteva zeci de oameni veniţi cu autobuzul de la Bârlad pentru a protesta faţă de pornirea „explorării” în proiectul de exploatare a gazelor de şist, scandal care în ultima perioadă a căzut de pe radarul presei.
Protestatarii cer Parlamentului să respingă proiectul de lege ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demisia demnitarilor care au iniţiat proiectul de act normativ.
În 25 septembrie, cu prilejul vizitei în Alba a Comisiei speciale parlamentare Roşia Montană, în Roşia Montană au avut loc proteste marcate şi de incidente: deputatul Remus Cernea, cunoscut opozant al proiectului minier, a fost împins şi huiduit, iar membrii comisiei au fost împiedicaţi, aproximativ un sfert de oră, să iasă dintr-un restaurant.