Protest masiv în faţa Parlamentului: În Moldova niciodată nu a fost atât de rău

Dacă în ianuarie 2016, moldovenii au protestat împotriva numirii Guvernului Filip chiar în uşa Parlamentului, în mai 2017 ei sunt ţinuţi departe de instituţia publică, poliţiştii invocând „Zona de securitate sporită”. Totuşi, duminică în Parlament nu se afla niciun funcţionar public.
Maria Maevschi
15.05.2017

alte articole

Maria Maevschi
15.05.2017

Cele câteva mii de moldoveni, susţinători ai diferitor partide politice, cu diferite viziuni, prezenţi la protestul din faţa Parlamentului Republicii Moldova au venit să ceară deputaţilor să retragă cele două proiecte de lege, al democraţilor şi al socialiştilor, privind modificarea sistemului electoral, prin trecere la votul uninominal, sau sistemul mixt de vot.

Astfel, în speranţa că proiectul de lege privind schimbarea sistemului electoral va fi anulat, participanţii la eveniment au scandat: „Nu acceptăm”, „Retragerea”, „Nu ne furaţi viitorul”, „Nu minţiţi poporul cu televizorul”, „Noi nu cedăm”, „Miliardul, nu uninominalul”, în timp ce sunau din chei, ceea ce ar avea ca semnificaţie sunetul cătuşelor de care se tem guvernanţii care deja nu mai ţin cont nici de avizul Comisiei de la Veneţia, nici al Parlamentului European în momentul în care votează legi în Parlament.

„Nouă ni se spune acum că există două proiecte de lege care vor fi îmbunătăţite după avizul Comisiei de la Veneţia, noi nu avem nevoie de îmbunătăţirea acestor două proiecte, soluţia cea mai bună pentru Moldova este retragerea acestor două proiecte”, a declarat, de pe scena plasată de organizatori în faţa Parlamentului, Gribincea, de la Centrul de Resurse Juridice.

Un alt reprezentant al societăţii civile, analistul politic Dumitru Alaiba a punctat că, în pofida eforturilor „supraumane” care au fost depuse pentru a bruia manifestaţia de protest a cetăţenilor, astfel încât a fost „necesar” chiar şi oprirea trenurilor în toată ţara pe motiv că „ar ploua torenţial”, cetăţenii tot au reuşit să ajungă în număr mare la Chişinău. „Dacă se va continua aşa, ţara asta se va transforma în una în care oamenii se vând unii pe alţii. Noi vom continua până la urmă ca aceste proiecte să nu treacă”, a precizat Alaiba.

Jurnalista Nata Albot, venită la protest din Canada, a subliniat că „niciodată în Moldova nu a fost atât de rău şi greu de trăit”, iar cei prezenţi la protest ar fi o rază de lumină pentru Moldova.

De menţionat este faptul că pe scena din faţa Parlamentului au urcat şi cei doi artişti basarabeni, Cătălin Josan şi Pasha Parfeni, numiţi şi „vocile curajului”, care au ajuns să nu mai fie invitaţi în Moldova la evenimente culturale din motiv că au participat la protestele anti-guvernamentale încă începând cu anul 2015 în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

În final, preşedintele Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, unul dintre organizatori, a punctat că solicită Parlamentului „să-şi retragă aceste legi, în caz contrar se va ieşi din nou la proteste”, anunţând că următorul protest ar putea avea loc la 28 mai, însă totul depinde de schimbarea sau nu a atitudinii din partea Parlamentului, privind retragerea proiectelor care ar duce la schimbarea sistemului electoral.

Solidar cu protestatarii şi societatea civilă şi partidele de opoziţie de la Chişinău este şi deputatul român, Matei Dobrovie, de la Uniunea Salvaţi România. „Cetăţenii R. Moldova luptă împotriva unui grup politic şi a unui oligarh care încearcă să transforme statul într-o dictatură. După ce au capturat instituţiile statului, au încercat să denigreze în mass-media aservită societatea civilă autentică şi au intimidat jurnalişti de investigaţie, PD (cotat în sondaje cu 4%) şi Plahotniuc (98% rating negativ) organizează acum un asalt final asupra regimului politic din R. Moldova.

Dacă tentativele PD vor reuşi, soarta R. Moldova va fi pecetluită în ”clubul” dictaturilor ex-sovietice. Doar determinarea cetăţenilor acesteia şi condiţionarea finanţărilor de către UE mai pot salva R. Moldova. Sper că protestatarii de la Chişinău vor prelua exemplul luptei pentru democraţie pe care l-au oferit cetăţenii români (inclusiv din afara graniţelor României) în timpul manifestaţiilor împotriva OUG 13”, a scris Matei Dobrovie pe pagina sa de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor