Protest în faţa sediului Oltchim
Aproximativ 100 de angajaţi ai Combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează în faţa sediului combinatului. Oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe două luni, respectiv pe luna iunie şi avansul pe iulie.
Situaţia de la Oltchim
Compania Oltchim şi-a redus temporar activitatea, începând de la 29 iulie, pentru o perioada de două luni, "din motive economice şi tehnologice" iar 715 angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic. Ei vor beneficia, conform legii, de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază.
Reducerea temporară a activităţii combinatului se datorează "lipsei de materii prime, de capital de lucru şi de funcţionarea la capacitate redusă a unor instalaţii", reiese dintr-un comunicat de presă al companiei.
Angajaţii vor intra prin rotaţie în şomaj tehnic. Măsura a fost deja discutată cu sindicatele. De asemenea, în perioada 29 iulie - 8 septembrie, va fi redus programul de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână pentru angajaţii aparţinând Direcţiei Petrochimice a Oltchim.
Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013 şi funcţionează, în prezent, la 27% din capacitate.
Într-un interviu acordat presei pe 24 iunie, după o întrevedere cu membrii delegaţiei FMI la Bucureşti, Ministrul Economiei, Varujan Vosganian afirma că de la declanşarea insolvenţei şi până în luna iulie, "situaţia Oltchim s-a îmbunătăţit vizibil". Oltchim "s-a descătuşat de căpuşari, are o gândire strategică pe termen lung, inclusiv în ceea ce priveşte forţa de muncă" şi, speră Vosganian, până în luna septembrie Oltchim va fi pregătit practic pentru privatizare "în sensul construirii unui SPV, unui vehicul special, care să fie, practic, eliberat de datorii, iar datoriile să rămână la Oltchim-ul vechi".
Până la privatizare, Oltchim este administrată de consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL