Propaganda şi cenzura, armele strategice ale Marelui Război

Fortificarea sentimentului naţional, diabolizarea duşmanului, stimularea moralului trupelor şi civililor cu preţul unei 'spălări permanente a creierului': propaganda, asociată cu cenzura, a cunoscut un formidabil avânt în timpul Marelui Război, devenind o veritabilă armă strategică, notează AFP.

'Cadavrele nemţilor miros mai urât decât cele ale francezilor', se putea citit în publicaţia Le Matin din 14 iulie 1915. 'Germanii trag mult prea prost şi prea jos', adăuga un alt articol.

'Pentru a menţine moralul şi a ţine sub control opinia publică, mult mai bună este miciuna patriotică decât adevărul crud şi înfricoşător - acesta era calculul autorităţilor, care încurajau presa să joace jocul uniunii naţionale', explică pentru AFP istoricul Jean-Yves Le Naour, specialist în Primul Război Mondial.

În toate ţările implicate, propaganda manipula informaţiile, prin intermediul unor editoriale inflamate, pamflete naţionaliste, comunicate emise de statul-major şi lipite de ziduri, afişe, cântece, benzi desenate, fotografii sau caricaturi. Condeiul jurnaliştilor, scriitorilor şi intelectualilor, creionul ilustratorilor devin adevărate arme de război, la fel ca fotografiile de pe front realizate de militari sau 'nou-nouţul cinema'.

Războiul nu este cu adevărat ucigaş decât pentru duşman, asigurau comunicatele. În condiţiile în care citeau că trupele Kaiserului german sunt formate din laşi şi înfometaţi care se predau pentru o tartină, 'poilus' (soldaţii francezi), care cunoşteau valoarea duşmanilor lor, au inventat expresia 'bourrage de crâne' ('spălare a creierului').

Afişe în favoarea efortului pe care-l presupune războiul erau şi ele răspândite peste tot. 'Pentru Franţa, donaţi-vă aurul', 'Îi vom învinge!', clama în Franţa afişul pentru cel de-al doilea împrumut al apărării naţionale, în 1916. 'Subscrieţi la cel de-al şaselea împrumut de război!', îndemna, în Germania, un cavaler ţintuind duşmanul cu o lance.

Unii dintre cei mai mari intelectuali francezi nu au rămas nepăsători: 'Lupta angajată împotriva Germaniei este lupta civilizaţiei împotriva barbariei', afirma filosoful francez Henri Bergson, în august 1914. 'Germanii vor înregistra neapărat o victorie a cauzei lor, deoarece aceasta este victoria civilizaţiei', replica economistul german Werner Sombart.

Toţi beligeranţii înfiinţau servicii de propagandă şi de cenzură. În Franţa, Serviciul oficial de cenzură a fost instaurat începând din 30 iulie 1914, cu două zile înainte de mobilizare. Oficial, presa a rămas liberă, însă i s-a cerut să nu mai furnizeze informaţii duşmanului.

În octombrie 1914 a fost creat, în Germania, Biroul central de cenzură. În iulie 1917, înaltul comandament militar a preluat controlul asupra propagandei în direcţia soldaţilor şi cei rămaşi în spatele frontului. Ofiţeri de propagandă au fost desemnaţi în toate corpurile de armată.

În Italia, Ministerul Propagandei a fost înfiinţat la sfârşitul lui 1916, însă, până la dezastrul din Caporetto (octombrie 1917) nu va exista o cenzură adevărată.

Scrisorile soldaţilor erau adesea deschise, iar pasajele considerate imprudente - suprimate. 'Era vorba mai degrabă de un 'control poştal'. Scopul nu era de a cenzura gândurile soldaţilor, ci de a le cunoaşte starea de spirit. Un fel de sondaj de opinie', afirmă Jean-Yves Le Naour.

'Jurnalele de tranşee', apărute din 1915 de ambele părţi ale frontului, cu sprijinul ierarhiei militare, erau supuse şi ele cenzurii. De partea franceză, astfel de pagini, adesea umoristice, realizate de soldaţi din surse avute la dispoziţie, erau aproape 500: 'Coin Coin', 'L'Echo des marmites', 'Hurle Obus' erau doar câteva dintre ele.

În spatele frontului, cenzorii vizau teatrele, cabaretele şi music-hall-urile, pentru a-i urmări pe pacifişti, pe subversivi sau defetişti. Cântecele populare sunt supuse cel mai mult controlului. Germania 'imorală şi barbară' şi 'atrocităţile' trupelor sale furnizează subiectul principal al propagandei iniţiate de Antanta.

În Germania, tematica centrală o constituia invincibilitatea armatei Reich-ului în faţa lumii întregi. 'Franţa este văzută ca decadentă, degenerată', explică Le Naour. Populaţia era inundată cu imagini care îl prezentau pe duşman sub forma unui liliputan în faţa gigantului german. Pentru Germania, adevăratul adversar era Marea Britanie, 'care luptă prin francezi interpuşi'.

De partea britanică, propaganda era destinată în special recrutării de voluntari. Conscripţia (recrutarea) a fost pusă în aplicare abia în 1916. Comitetul parlamentar de recrutare a editat un mare număr de afişe, printre care faimosul afiş al generalului Kitchener: 'Your country needs you'.

Biroul de propagandă britanică va exploata de asemenea şi torpilarea navei 'Lusitania' de către un submarin german, pentru a face să basculeze opinia americană în direcţia susţinerii aliaţilor.

În ţările neutre domneşte 'o luptă pe viaţă şi moarte între propaganda germană şi cea a Antantei, între pro şi anti-angajament', precizează Le Naour. Neutral Press Committee britanic a recrutat numeroşi scriitori şi pictori, iar Reichul a cheltuit averi întregi, mergând până la 'tocmirea' presei din ţările neutre.

Cu toate acestea, Germania va pierde războiul pe terenul propagandei, conchide istoricul francez.