Proiectul ASF privind pensiile private. Năsui: Statul să nu-ţi impună ce să faci cu banii tăi puşi deoparte pentru pensie

Claudiu Năsui (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
09.08.2025

Soluţia liberală pentru retragerea banilor din Pilonul 2/3 este să nu-ţi impună statul ce să faci cu banii tăi. Adică să respecte proprietatea oamenilor asupra banilor lor puşi deoparte pentru pensie, a transmis deputatul USR Claudiu Năsui, în contextul proiectului privind pensiile private promovat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

"Unii o să prefere să-şi ia banii în forma unei rente viagere, depinzând de valoarea pe care le-o propune fondul (care poate fi mică şi atunci vor refuza). Alţii vor prefera o plată eşalonată pe un număr de ani, dar iar depinde de condiţiile eşalonării. Alţii vor vrea, pe bună dreptate, să-şi retragă toată suma pentru că au nevoie de bani sau pentru că simt că pot avea randamente mai bune", a declarat Claudiu Năsui.

Potrivit fostului ministru al Economiei, orice cale de retragere a banilor ar alege, fondurile de pensii vor fi obligate să ofere condiţii mai bune doar dacă oamenii au opţiuni. Inclusiv opţiunea de a-şi retrage proprii bani.

"Imaginaţi-vă că ajungeţi la vârsta pensionării şi fondul de pensii vă oferă o rentă viageră derizorie. Veţi alege să vă retrageţi altfel banii. Tocmai de aceea, dacă fondurile vor să mai facă comisioane cu dumneavoastră va trebui să vă şi ofere condiţii mai bune. Problema cu soluţia liberală este că nu are nimeni interes să facă lobby pentru ea. Ea ajută toţi oamenii, dar nu ajută şmecherii. Fondurile de pensii câştigă mai mulţi bani din comisioane dacă oamenii nu-şi mai pot retrage banii. Iar statul are o cerere mai mare pentru titluri de stat dacă ţine banii oamenilor blocaţi în fonduri de pensii pe care le obligă să-l împrumute pe el. Nu de alta, dar deficitul acela trebuie acoperit de undeva", a precizat Claudiu Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor