Profesor de economie mondială: Criza politică s-ar putea să ne împingă într-o criză economică adâncă

Profesorul de economie mondială Christian Năsulea a avertizat, într-o intervenţie la Digi24, că o criză politică profundă ar putea creşte semnificativ riscul de recesiune şi dezechilibrele economice deja existente.
Jurnalistă: Spre ce scenarii ne îndreptăm, odată cu priza asta politică?
Christian Năsulea: Eu ce pot să spun este că, din discuţiile pe care le-am avut cu colegii din alte institute, din alte ţări, în ultimele zile, există cumva o surprindere în rândul colegilor mei economişti asupra faptului că, în condiţiile acestea, în acest context internaţional, există un partid aflat la guvernare în România care este dispus, cel puţin la nivel de discurs, să îşi dea jos propriul guvern.
Este cumva o chestiune unde multe dintre telefoanele pe care le-am primit, inclusiv astăzi, erau efectiv legate de această întrebare. Dacă este adevărat că într-o ţară europeană cu un parcurs oarecum mai zdruncinat din punct de vedere economic în ultimii ani, dar care altfel a aderat foarte bine în Uniunea Europeană, dacă într-adevăr aceasta este intenţia.
Întrebare la care, vă daţi seama, că nu am ştiut să răspund, pentru că este o întrebare politică, dar din punct de vedere economic, consecinţele negative sunt atât de multe încât e greu de înţeles de ce cineva s-ar poziţiona în felul acesta.
Jurnalistă: Dar totuşi în situaţia aceasta suntem, din păcate, şi vreau să vă întreb aşa: în contextul în care se rupe guvernul, nu ştiu, aţi văzut multe posibilităţi. Că pleacă miniştri, rămâne un guvern minoritar, că pleacă tot guvernul şi se schimbă totul, si aţi văzut că de obicei sunt nişte momente în care piaţa pur şi simplu stă şi se uită la ce se întâmplă la noi. Ce se mai întâmplă cu anul 2026? Că aşa de optimist am pornit, domnule Năsulea?
Christian Năsulea: Oricum, multe probleme cu care am pornit acest an, am pornit cu o urmă de optimism, pentru că, într-adevăr, unii parametri se îmbunătăţiseră. A fost o performanţă a acestui guvern când vine vorba de reducerea de deficit şi de ajustare a indicatorilor macroeconomici, care a depăşit aşteptările, şi atunci aveam motive să fim optimişti.
Însă în momentul acesta, din punctul meu de vedere, sunt mai multe chestiuni care vor conta foarte mult în zona economică.
Dacă suntem pur si simplu privitori, spectatori la un circ media care nu va avea în spate şi nişte acţiuni concrete care să ducă la forţarea unei demisii a întregului guvern, atunci s-ar putea ca, până la urmă, costul acestui teatru să nu fie atât de mare pentru cetăţeanul de rând.
Să fie o chestiune care va fi trecută la capitolul: aşa se fac lucrurile în România, asta este, mai bine de atât nu putem.
Dacă însă vom avea o criză politică adâncă, sunt şanse foarte mari să vedem şi o adâncire a recesiunii, care momentan este doar tehnică, suntem doar pe la zero pe acolo, ne învârtim pe lângă uşoară scădere, uşoară creştere, uşoară stagnare economică, s-ar putea ca o criză politică adâncă să ne împingă într-o criză economică, de asemenea, adâncă.