Prof. dr. Ioan Lascăr: O comisie multidisciplinară va evalua luni starea de sănătate a lui Adrian Năstase

O comisie medicală multidisciplinară se va întruni luni pentru a evalua starea de sănătate a fostului premier Adrian Năstase, în urma intervenţiei chirurgicale la care a fost supus acum câteva zile, a declarat, pentru AGERPRES, prof. dr. Ioan Lascăr, şeful Departamentului de chirurgie plastică şi reparatorie al Spitalului Floreasca.
Epoch Times România
24.06.2012

O comisie medicală multidisciplinară se va întruni luni pentru a evalua starea de sănătate a fostului premier Adrian Năstase, în urma intervenţiei chirurgicale la care a fost supus acum câteva zile, a declarat, pentru AGERPRES, prof. dr. Ioan Lascăr, şeful Departamentului de chirurgie plastică şi reparatorie al Spitalului Floreasca.

"Comisia va face o evaluare pentru că, pe lângă problema chirurgicală, pacientul are şi multe probleme nechirurgicale, care sunt destul de complexe", a precizat, duminică, prof. dr. Ioan Lascăr, cel care l-a şi operat pe fostul prim-ministru.

În ceea ce priveşte un eventual transfer al pacientului într-o unitate din sistemul penitenciar, prof. dr. Ioan Lascăr a subliniat că, din punct de vedere al deontologiei medicale, responsabilitatea revine medicului care l-a operat.

El a explicat că a fost o plagă cu distrugere tisulară, au fost pulberi şi există riscul de a dezvolta infecţii, adăugând că trebuie luată în calcul siguranţa pacientului.

Fostul premier Adrian Năstase a fost operat joi dimineaţă, la Spitalul Floreasca din Capitală, după o tentativă de suicid. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv, miercuri, pe Adrian Năstase, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor