Procurorul cere achitarea lui Dominique Strauss-Kahn în procesul pentru proxenetism
alte articole
Un procuror francez a cerut marţi unui tribunal să îl achite pe Dominique Strauss-Kahn (DSK), fostul director FMI, pentru acuzaţiile de “proxenetism în formă agravată” şi pentru presupusa sa implicare într-o reţea de prostituţie.
Acest proces are loc la aproape patru ani după ce DSK ar fi atacat-o sexual pe camerista Nafissatou Diallo, acuzaţii care i-au distrus cariera în lumea financiară. Ca şef al FMI între 2007 şi 2011, Strauss-Kahn era printre greii lumii financiare şi favoritul Partidului Socialist Francez la alegerile prezidenţiale din 2012.
DSK s-a bucurat de aceste privilegii până în ziua în care a fost arestat, încătuşat în faţa camerelor şi închis patru zile la Închisoarea Rikers din New York. Camerista Diallo a spus poliţiei că DSK a încercat s-o supună la perversiuni, să o violeze şi i-a rupt ligamentul de la umăr după ce a venit să facă curăţenie în apartamentul acestuia din Hotelul Sofitel din New York în mai 2011.
DSK a fost forţat să demisioneze din poziţia de director al FMI, unde câştiga 500.000 de dolari pe an, deşi procurorii din New York au renunţat la caz trei luni mai târziu deoarece, au spus ei, Diallo şi-ar fi pătat credibilitatea minţind în legătură cu trecutul ei şi schimbându-şi mărturia după presupusul atac.
Anchetatorii au declarat că au strâns sute de pagini de mărturii de la prostituate care descriu orgiile sexuale pe care le-ar fi organizat DSK, în vârstă de 65 de ani, şi ceilalţi acuzaţi. Investigatorii şi-au plasat atenţia pe hotelul de lux Carlton din Lille, situat în apropiere de graniţa belgiană.
“A plătit Dominique Strauss-Kahn prostituatele? Răspunsul este NU. A furnizat el prostituate pentru alţii? Răspunsul este NU”, a declarat marţi procurorul Frederic Fevre tribunalului din oraşul Lille, înainte să ceară achitarea lui DSK, conform Al Jazeera.
“Sistemul nostru legal se mândreşte cu faptul că nu a condamnat niciodată pe cineva dacă există vreo îndoială. Prin urmare cer achitarea sa, pur şi simplu”, a declarat Fevre.
Anterior, avocaţii celor patru prostituate care au participat la orgiile sexuale organizate pentru fostul şef al FMI au renunţat să mai ceară despăgubiri materiale, susţinând că ar fi prea greu să se dovedească acuzaţia de proxenetism împotriva sa.
Dar cele patru femei rămân părţi civile în acest proces penal, au adăugat avocaţii.
Una dintre prostituatele care au depus mărturie împotriva fostului director al FMI, cunoscută doar sub numele de Jade, a declarat că acesta a supus-o unor perversiuni sexuale pe care dânsul le-ar aştepta doar din partea unei prostituate.
Strauss-Kahn a negat cu tărie faptul că oricare dintre femeile implicate în orgiile sexuale ar fi fost plătite.
De asemenea, în timpul mărturiei sale de săptămâna trecută DSK a negat faptul că, în ciuda stilului său de viaţă mai “libertin”, a avut un program “nebunesc” de petreceri sexuale într-un moment în care FMI, pe care îl conducea, se ocupa cu “salvarea lumii” de la o criză financiară fără precedent. El a adăugat că astfel petreceri (orgii sexuale) au avut loc doar de patru ori pe an.
Procesul împotriva lui Strauss-Kahn se va finaliza în această săptămână şi declaraţiile finale vor fi făcute astăzi, dar un verdict nu este aşteptat imediat.
Dacă va fi găsit vinovat, fostul şef al FMI ar putea primi până la 10 ani de închisoare şi o amendă de 1,5 milioane de euro.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.