Procurorii ruşi percheziţionează birourile Amnesty din Moscova
alte articole
Procurorii ruşi au percheziţionat luni birourile Amnesty International din Moscova, potrivit unui raport Reuters şi AFP.
Manevra face parte dintr-o campanie ce a început după ce preşedintele Vladimir Putin a fost ales pentru a treia oară, aceasta fiind concepută pentru a înăbuşi dizidenţa.
De la revenirea sa la Kremlin în mai, preşedintele Vladimir Putin a semnat mai multe legi care înăspresc controalele asupra organizaţiilor non-guvernamentale, cerând celor care primesc finanţare externă să se înregistreze drept "agenţi străini", un termen care aminteşte de acţiunile din perioada Războiului Rece.
Kremlinul susţine că legile sunt necesare pentru a preveni spionajul anumitor grupuri asupra guvernelor străine, dar criticii lui Putin consideră aceste raiduri ale autorităţilor de stat, variind de la agenţi fiscali la inspectori de incendiu, drept hărţuire.
"Acest control nu era planificat", a declarat Serghei Nikitin, directorul Amnesty International din Rusia.
Grupul pentru drepturile omului cu sediul la Londra, unul dintre zecile de ONG-uri percheziţionate în ultimele săptămâni, a declarat că oficialii de la birourile fiscale şi ale procurorilor ruşi au refuzat să precizeze vreun motiv pentru percheziţie.
"Motivul percheziţiilor este verificarea dacă operaţiunile ONG-urile sunt conforme cu obiectivele statutare şi respectă legislaţia rusă", a fost citat Ministerul Justiţiei de agenţia de ştiri RIA.
Susţinătorii drepturilor spun că aceste raiduri au probabil drept scop strângerea de probe privind unele activităţi care ar obliga ONG-urile să se înregistreze ca "agenţi străini", în conformitate cu legea.
Sancţiunile pentru nerespectarea legii includ suspendarea activităţii timp de şase luni, fără un ordin judecătoresc şi închisoare până la trei ani pentru persoanele fizice.
Principalele organizaţii pentru drepturile omului din Rusia, inclusiv grupul Memorial - cel mai vechi grup de drepturi din ţară, grupul de monitorizare a alegerilor Golos şi Grupul Moscova Helsinki, au declarat că refuză să se înscrie drept agenţi străini, sfidând această lege, şi că o vor contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Putin a acuzat guvernele străine, în special Statele Unite, de amestec în politica internă din Rusia, iar Moscova a expulzat anul trecut Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), declarând că aceasta a încercat să influenţeze alegerile.